DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ion Cristoiu anunță PRĂPĂD: Guvernul rezultat din alegerile parlamentare va trebui să facă faţă unei triple Crize

ion cristoiu

Ion Cristoiu susține că Guvernul rezultat din alegerile parlamentare va trebui să facă faţă unei triple Crize: Sanitare, Economice şi Meteorologice. De aceea, este nevoie de un guvern legitim, rezultat din alegeri parlamentare și cu o majoritate stabilă în Parlament, conform Mediafax.

Citește și: Ludovic Orban, REPLICĂ NEAȘTEPTATĂ: Pentru HORECA, încă nu am niciun fir de păr alb, dar dacă mi-ar fi ieșit, ar fi avut legătură

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că tripla criză cu care se vor confrunta românii în perioada următoare – sanitară, economică şi meteorologică- cere un guvern legitim, rezultat din alegeri parlamentare, motiv pentru care partidele competitoare trebuie să aibă în programul de guvernare soluţii pentru gestionarea acestor mari probleme.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

“După ce-am scris despre năstruşnicia USRPLUS de a pune pe primul loc în Programul de Guvernare , întîlnindu-mă pe stradă, un cititor a ţinut să mă anunţe:

– Să ştiţi că pentru parlamentare eu am scos USRPLUS de pe listă!

Cititorul, din cîte-l ştiam, era un anti PSD-ist convins. Angajat după decembrie 1989 doar în sectorul privat el mi-a mai spus şi altădată că nenorocirea acestei naţii a stat în obişnuirea ei de deceniile de Guvernare PSD cu pomană din partea Statului. Trebuie să vină şi un Guvern care să aibă curajul isteric de a ne pune pe noi românii la treabă, lăsîndu-ne faţă-n faţă cu mecanismul capitalist al lui Prin noi înşine. Prin noi înşine adică descurcîndu-ne fără a ne gîndi o clipă că, la nevoie, ne va sări în ajutor, ca un unchi bogat din America, Statul.

– Ce-aveţi cu USRPLUS? Cu ce v-a supărat? l-am întrebat, ştiind că urmărea cu simpatie strădania formaţiunii pentru un altfel de politică în România de iarmaroc anual.

– Cum ce am? mi-a replicat el pasionat. Păi cum să pui drept principal punct al Programului de Guvernare Legile Justiţiei cînd e de ordinul evidenţei că România va trebui să traverseze în perioada următoare şi nu timp de o săptămînă, nu timp de o lună, ci timp de un an, un an şi ceva, Ciclonul Pandemiei şi al Dezastrului economic produs de Pandemie. Sau cum spuneţi dumneavoastră, România a intrat ca toate ţările europene în cel de-al Treilea Război Mondial. Şi dacă ţara e în plin Război, eu vreau să aflu de la un partid politic ce Program are el pentru a cîştiga Războiul şi, după, pentru a reface ţara după Război. Despre aşa ceva trebuia să citesc eu în Programul unui partid care vrea să guverneze România după 6 decembrie 2020, şi nu despre cum o să repare el ce-a stricat PSD în domeniul Justiţiei! Desigur, şi acest obiectiv e important şi un partid de Dreapta trebuie să-l treacă în Program, dar mai pe la mijloc şi nu în primele rînduri. Pentru că orice Guvern care va fi după 6 decembrie 2020 trebuie să se concentreze total pe ieşirea României cît de cît teafără din cel de-al Treilea Război Mondial

I-am spus cititorului că sînt de acord cu această observaţie. E aiurea să anunţi pe români că principala ta preocupare după ce o să ajungi la Putere va fi să schimbi Legile Justiţiei cînd situaţia sanitară s-ar putea înrăutăţi atît de tare încît numai de Legile Justiţiei n-o să-i mai ardă românului.

Întors acasă, m-am gîndit la ce mi-a spus cititorul despre USRPLUS. Şi mi-am dat seama c-a fost nedrept cu formaţiunea condusă de Cioloş-Barna. Pentru că USRPLUS nu e singura formaţiune care nu suflă un cuvînt în Programul de Guvernare despre Pandemie. Practic, nici un partid dintre cele care şi-au făcut cunoscut Programul electoral nu prezintă românilor oferta sa în materie de administrare a Crizei sanitare şi evident a Crizei economice. Toate programele trec cu vederea un adevăr indiscutabil:

Dincolo de infrastructuri, de creşterea pensiilor, de reformarea statului, de schimbarea Legilor Justiţiei şi de Schimbarea CCR şi a Avocatului Poporului, orice partid care va cîştiga alegerile va avea de rezolvat nu după, ci din mers, în paralel cu formarea Coaliţiei majoritare, marile probleme produse de Pandemiei şi concomitent de impactul mortal al Crizei sanitare asupra economiei. Şi e vorba de o atenţie care nu se va rezuma la o săptămînă, la o lună, ci la un an dacă nu şi la mai mult. Războiul cu Pandemia şi cu Criza economică va domina viaţa cotidiană a românilor după 6 decembrie 2020. De altfel alegerile trebuie să aibă loc la 6 decembrie 2020 nu pentru că aşa cere Democraţia, cum vorbeşte ca să n-adoarmă Klaus Iohannis, ci pentru aşa cere viaţa. România din perioada următoare se va confrunta cu Pandemia, cu Economia şi cu Iarna. Acest cocteil unic în postdecembrism prin concentrarea de dificultăţi, cere un guvern legitim, obţinut prin alegeri, un guvern care să beneficieze de o majoritate parlamentară tare. Numai un asemenea Guvern ar fi capabil să administreze tripla Criză care se anunţă: Sanitară, Economică şi Meteorologică.

Prin urmare, toate partidele competitoare trebuie să prezinte în Programele lor de Guvernare, la loc de frunte, felul în care vor administra tripla Criză. Aceasta deoarece soluţiile de rezolvare nu pot fi aceleaşi pentru toate partidele. În toate problemele ridicate de Criza sanitară, de Criza economică şi de Criza Meteorologică, fiecare partid are soluţii proprii. Şi aceste soluţii trebuie să se confrunte în campania electorală. Unele vor fi pentru măsuri de tipul lockdownului generalizat şi pentru mult timp. Altele, pentru acceptarea măsurilor de relaxare. Unele vor fi, în materie de Criză economică, pentru stimularea consumului printr-un ajutor dat fiecărui cetăţean în genul sutelor de dolari trimişi de Casa Albă fiecărui american, altele pentru stimularea companiilor.

În perspectiva alegerilor, românii trebuie să ştie ce-i aşteaptă după 6 decembrie 2020 dacă vine un partid sau altul la Guvernare. Votul trebuie dat în cunoştinţă de cauză.

Şi în condiţiile de Război de la finele lui 2020, cunoştinţa de cauză înseamnă a şti oferta fiecărui partid în privinţa Triplei Crize: Sanitare, Economice, Meteorologice”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.