Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ion Țiriac intră tare în scandalul Imnului Ținutului Secuiesc: Eu am ieșit afară! Şi nu era la Băicoi, era în Statele Unite, cu televiziunile mondiale

captura TV
ion tiriac

Fostul jucător de tenis Ion Ţiriac a afirmat, sâmbătă, referitor la scandalul iscat în interiorul echipei naţionale de hochei pe gheaţă a României, după ce mai mulţi componenţi au cântat imnul Ţinutul Secuiesc la Campionatul Mondial, că pe vremea când era în activitate a părăsit terenul de joc în Statele Unite ale Americii pentru că nu se intonase imnul României. "Care scandal din hochei? Eu ştiu că o ţară are un imn al ei şi atunci când nu mi s-a cântat imnul ţării mele eu am ieşit afară. Şi nu era la Băicoi, era în Statele Unite, cu televiziunile mondiale. Şi a doua zi au fost obligaţi să îmi cânte imnul ţării mele", a spus Ţiriac, care a activat în trecut şi ca hocheist.

Citește și: VIDEO Scandal în coaliție: Kelemen Hunor îl urechează pe Sorin Grindeanu în cazul hocheiștilor care au cântat imnul secuiesc

Mai mulţi componenţi ai echipei naţionale de hochei a României s-au dus la finalul meciului cu Ungaria, de duminică, de la Campionatul Mondial de la Ljubljana, în faţa galeriei selecţionatei maghiare şi au cântat împreună imnul Ţinutului Secuiesc. În urma gestului lor, preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a convocat Biroul Federal pentru a analiza imaginile video şi a stabili dacă jucătorii vor fi sancţionaţi.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că hocheiştii din echipa naţională a României care au cântat alături de galeria maghiară imnul Ţinutului Secuiesc la finalul partidei cu Ungaria, de la Campionatul Mondial din Slovenia, nu au lezat cu nimic imaginea României.

"Eu cred că reacţia este una deplasată, exagerată. Băieţii au cântat efectiv după competiţie, după evenimentul oficial. Trebuie să ştie toată lumea că nu au cântat în locul imnului României sau în partea oficială a competiţiei. Când s-a terminat competiţia, galeria început să cânte. Ştie toată lumea că 90% din echipa naţională a României provine din Harghita şi vă daţi seama că sunt etnici maghiari. Galeria a început să cânte şi ei au cântat alături de ei imnul Ţinutului Secuiesc. Ceea ce pentru noi, din punctul de vedere al ministerului, nu este nimic care lezează într-un fel imnul statului, principiile. Este vorba de o manifestare a lor, este vorba despre cultura maghiară, despre sentimentul lor, şi nu s-a lezat cu nimic imaginea României", a declarat Novak.

Naţionala României a fost învinsă de echipa Ungariei, cu scorul de 4-2 (2-0, 1-2, 1-0), duminică, la Ljubljana, în ultimul său meci de la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A.

România a pierdut toate cele patru meciuri, 1-9 cu Slovenia, 1-4 cu Coreea de Sud, 4-5 cu Lituania şi 2-4 cu Ungaria, retrogradând în Grupa B, al treilea eşalon valoric al Campionatului Mondial.

Slovenia a încheiat pe primul loc, promovând astfel în eşalonul de elită al hocheiului mondial. Ungaria a ocupat locul secund, fiind urmată de Lituania, Coreea de Sud, în timp ce România s-a clasat ultima, fără vreun punct.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.