Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ionuţ Radu, aproape de un transfer important: O echipă de top din Spania negociază pentru portarul român

Gsp
Ionuţ Radu

Clubul spaniol de fotbal Real Sociedad este interesat de un împrumut al portarului român Ionuţ Radu, legitimat la campioana Italiei, Inter Milano, scrie marţi ziarul Mundo Deportivo.

Ionuţ Radu, 24 de ani, a fost împrumutat de Inter, din 2017 până în vara anului trecut, la mai multe cluburi italiene Avellino, Genoa, unde a avut evoluţii apreciate, şi Parma. În stagiunea 2020-2021, el a fost folosit foarte puţin de Inter, doar 134 minute în două meciuri, fiind în umbra veteranului Samir Handanovic, potrivit agerpres.ro.

Gruparea din oraşul San Sebastian caută un goalkeeper care să fie rezerva lui Alex Remiro. Real Sociedad a intrat în contact cu Inter în legătură cu Radu, aflat şi în vizorul altor cluburi, printre care Hellas Verona.

Real Sociedad va juca în noul sezon în grupele Europa League.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.