iPhone 11 nu s-a bucurat de primirea scontată în China

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 20-09-2019

Actualizat: 20-09-2019

Cel mai recent smatphone lansat de Apple, iPhone 11, a fost așteptat, vineri, în China, de cozi reduse de cumpărători, comparativ cu sutele de oameni ce participau la lansările anterioare, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Performanța de vânzare a ultimei game a gigantului tehnologic din SUA este urmărită îndeaproape pe cea mai mare piață de smartphone-uri din lume, unde Apple a pierdut teren în fața concurenților cu telefoane mai ieftine și mai dotate.

Cozile de la magazinele Apple din Shanghai și Beijing au fost în contrast puternic cu anii precedenți, când sute de oameni obișnuiau să aștepte ore în șir în fața magazinelor pentru a fi primii care primesc cele mai noi oferte ale companei.

Citește și: Curtea de Apel a luat decizia- Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

Totuși, agitația din China pentru umpărarea noului iPhone 11 s-a mutat în mediul online, începând cu săptămâna trecută, cu un preț cuprins între 699 și 1,099 dolari. Site-ul chinez de comerț electronic JD.com a declarat că, în prima zi, pre-vânzările pentru seria iPhone 11 au crescut, anul acesta, cu 480% față de vânzările Phone XR de anul trecut.

Lansarea noului iPhone 11, în China, a venit la o zi după ce producătorul chinez de smartphone-uri Huawei a lansat noua linie de telefoane Mate 30, cu care concurează în mod direct, dar care nu pot folosi aplicațiile sistemului de operare Android al Google.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri