Au fost momente de groază pentru soţia fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Femeia acuză că un bărbat a deschis focul cu un pistol asupra sediului firmei sale. "Speriată, aceasta a chemat imediat poliţia. Le-a spus că se simte ameninţată de când a făcut publice abuzurile comise de fostul procuror şef al DNA Oradea, Ciprian Man
"În urma sesizării unei persoane, polițiștii bihoreni efectuează cercetări într-un caz de distrugere.
Joi, 4 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat în urma unui apel primit prin S.N.U.A.U. 112 de la o femeie, de 55 de ani, din municipiul Oradea, că, în perioada 3 - 4 aprilie, ora 23.00, persoane necunoscute au distrus peretele din sticlă de la intrarea într-o societate comercială (clădire de birouri ), din Oradea.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor s-au deplasat cu operativitate la fața locului și, în urma cercetărilor efectuate, au constatat că peretele din sticlă din exteriorul clădirii prezintă patru orificii cu diametrul de 5 mm.
În apropierea clădirii, au fost descoperite două bile din metal, cu același diametru, care urmează să fie supuse expertizării, pentru a se stabili tipul și proveniența acestora.
Cercetările sunt continuate de Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și amenințare, în urma plângerii formulată de orădeanca de 55 de ani.
La finalizarea cercetărilor, în funcție de rezultat, vor fi dispuse măsuri legale în consecință", transmite IPJ Bihor.
Comentează