Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

IPOCRIZIE: Dosare penale deschise după o nuntă cu 1.700 de participanți, în pline pregătiri pentru Untold

NBC ny
nunta

Poliţiştii şi procurorii din Satu Mare au deschis, marţi, un dosar de cercetare penal pentru combaterea zădărnicirii bolilor, după ce în localitatea Târşolţ s-ar fi desfăşurat o nuntă cu peste 1.700 de persoane. De asemenea, organizatorul evenimentului a fost amendat cu 5.000 de lei. În același timp, în Cluj se fac pregătiri pentru Untold, festival la care sunt așteptați zeci de mii de participanți.

”În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii referitoare la desfăşurarea unei nunţi la data de 30.08.2021, pe raza localităţii Târşolţ, la care ar fi participat aproximativ 1.700 de persoane, poliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Gherţa Mică s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, a transmis, marţi, IPJ Satu Mare, conform News.ro.

Sursa citată a precizat că poliţiştii efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a se lua şi alte măsuri dacă se vor impune.

”Totodată, organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020”, au mai precizat poliţiştii.

Potrivit www.presasm.ro, nunta a avut loc într-o sală de evenimente şi a reunit peste 1.700 de participanţi, iar atmosfera a fost întreţinută de Vlăduţa Lupău, Armin Nicoară, Ancuţa Anghel, Angela Rusu şi Andra.

Mirii au făcut anul trecut cununia civilă şi cea religioasă, urmate de petreceri sparte de poliţişti, întrucât astfel de evenimente erau interzise.

Chiar şi acum, numărul maxim de persoane care pot participa la evenimente private este de 400, dacă toţi participanţii sunt vaccinaţi, au trecut prin boală sau au fost testaţi.

În localitatea unde a avut loc evenimentul rata de infectare este de 2,21 la mie, fiind impuse restricţii în derularea evenimentelor şi funcţionarea operatorilor economici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.