FOTO ÎPS Teodosie sprijină lunar peste 200 de persoane aflate în dificultate

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 21-03-2025 21:51

Actualizat: 21-03-2025 23:51

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Înaltpreasfințitul Teodosie continuă să aducă alinare celor aflați în nevoie, derulând, prin Sectorul Social-Filantropic și în parteneriat cu Selgros Constanța, proiectul „Masa Bucuriei”, inițiat de Patriarhia Română.

Lunar, peste 200 de persoane vulnerabile din județul Constanța primesc ajutoare alimentare constând în produse de bază, alimente neperisabile, lactate și alte produse proaspete necesare traiului zilnic.

În această lună, sprijinul concret oferit de Arhiepiscopia Tomisului a ajuns, din nou, în casele celor care trăiesc în condiții grele, aducându-le un strop de speranță și încurajare.

„Mulțumim colaboratorilor noștri de la Selgros Constanța, precum și tuturor susținătorilor care ne sunt alături în această misiune de suflet!”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

Proiectul „Masa Bucuriei” rămâne una dintre cele mai importante inițiative caritabile ale Arhiepiscopiei Tomisului, fiind o dovadă concretă a implicării directe a Bisericii în sprijinirea persoanelor defavorizate din comunitate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri