Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

IPS Teodosie, victorie MARE în fața DNA: Ce au decis judecătorii

teodosie

Un complet al Curţii de Apel Constanţa a respins, luni, cererea formulată de DNA Constanţa privind înlocuirea măsurii controlului judiciar pentru arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, cu arestul la domiciliu.

În cererea formulată de Serviciul Teritorial Constanţa al DNA se arăta că, în contradictoriu cu măsurile dispuse anterior de instanţă, arhiepiscopul Teodosie Petrescu ar fi iniţiat activităţi de accesare a fondurilor europene, deşi acest lucru i-a fost interzis în mod expres şi neechivoc prin obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar.

"În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ştefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în acelaşi dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului şi pe numitul Petrescu Teodosie, precum şi să semneze şi să depună documentaţia pentru obţinerea adeverinţei de suprafaţă de la Primăria Ovidiu, cu suprafaţa de 342,52 ha teren, din care 188,75 ha vie. Adeverinţa era necesară a fi folosită în relaţia cu APIA (Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188,75 ha", arată DNA, conform Agerpres.

Citește și: Dan Andronic DINAMITEAZĂ România: Cine ar fi ziariștii cu EPOLEȚI

Decizia de respingere a cererii DNA, pronunţată luni de judecătorul Cristian Deliorga, poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Potrivit DNA Constanţa, Arhiepiscopul Teodosie Petrescu, Întâistătătorul Eparhiei Tomisului, este suspectat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În cadrul măsurilor de control judiciar, decise de Curtea de Apel Constanţa, la cererea DNA, Teodosie Petrescu are următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/ Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi; să nu se apropie de ceilalţi suspecţi/inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.