Două gropi comune în care au fost înhumate trupuri ale unor membri ai comunităţii yezidi, persecutaţi de gruparea jihadistă Statul Islamic, a anunţat duminică un responsabil local, citat de AFP și preluat de agerpres.
Cele două gropi comune, în care au fost descoperite câte nouă corpuri, se află la 150 de metri una de alta într-un sat din apropiere de Sinjar.
Autorităţile irakiene au descoperit până acum 29 de gropi comune, care conţineau un număr de 1.600 de trupuri, după ce forţele irakiene au reuşit anul trecut să elibereze oraşul Sinjar, provincia Ninive, de sub controlul jihadiştilor.Locuitorii zonei sunt în majoritate membri ai comunităţii yezidi.
Adepţii unei religii monoteiste preislamice, membrii comunităţii yezidi sunt consideraţi eretici de către militanţii grupării Statul Islamic şi au fost supuşi de jihadişti unui tratament foarte crud, ucigând bărbaţii şi transformând femeile în sclave sexuale.
În martie 2015, ONU a calificat atacurile contra comunităţii drept tentativă de genocid şi dosarul a fost trimis Curţii Penale Internaţionale.
Conform liderilor comunităţii, aproximativ 3.000 de femei yezidi sunt încă deţinute de jihadiştii organizaţiei Statul Islamic.
Irak: Două gropi comune descoperite în propiere de Sinjar, în provincia nordică Ninive
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

0
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
0

1.432
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
1.432

45
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
45

20
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
20

45
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
45

2.496
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
2.496

1.913
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
1.913

1.968
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
1.968

4.308
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
4.308

7.939
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
7.939

39
Atac armat în Argentina - Un adolescent a ucis o persoană și a rănit alte opt înainte de a fi arestat
39

89
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
89

3.215
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
3.215
















Comentează