Paramilitari şiiţi irakieni au lansat sâmbătă o operaţiune la vest de Mosul pentru a prelua controlul în oraşul Tal Afar de la gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) şi a întrerupe legăturile de alimentare ale grupării cu Siria, a anunţat purtătorul de cuvânt al miliţiilor şiite, relatează AFP.
'Operaţiunea vizează să întrerupă legătura între Mosul şi Raqa (fief al SI în Siria) pentru a întări asediul la Mosul şi a elibera' oraşul Tal Afar, a precizat purtătorul de cuvânt al miliţiilor şiite ale Hachd al-Chaabi, Ahmed al-Assadi, anunță Agerpres.
Citește și: Tragedie în nord-estul Nigeriei: Cel puţin nouă morţi şi 24 de răniţi în atentate
Potrivit sursei citate, operaţiunea vizează preluarea controlului, în afară de Tal Afar, în oraşele Tal Abta şi Hatra, în apropierea cărora se află un sit arheologic înscris în patrimoniul UNESCO.
Comentează