Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Irakul ar fi violat embargoul impus Iranului, prin cumpărarea de arme. SUA le cere explicaţii

irak-iran-ashraf
'Am văzut, desigur, aceste informații. Dacă sunt adevărate, faptul ar ridica neliniști grave', a reacționat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Jennifer Psaki, citată de AFP. Ea se referea la o informație difuzată de agenția Reuters la Bagdad, afirmând — pe baza unor documente oficiale — că Iranul a vândut Irakului arme și muniții în valoare de 195 de milioane de dolari. Acest contract a fost încheiat, conform agenției, în noiembrie 2013, după puțin timp de la vizita la Washington a premierului irakian Nouri al-Maliki, care venise să ceară un ajutor militar american pentru a combate Al-Qaida și alte grupuri ale insurgenților extremiști suniți. 'Orice transfer de arme dinspre Iran spre altă țară este o violare directă a Rezoluției 1747 a Consiliului de Securitate al ONU', a amintit Psaki. 'Încercăm să clarificăm această problemă cu guvernul irakian cu scopul de a fi siguri că responsabilii irakieni înțeleg bine care sunt limitele dreptului internațional în termenii comerțului cu arme cu Iranul', a mai spus purtătoarea de cuvânt, fără a confirma totuși informațiile. La începutul lunii ianuarie, generalul iranian Mohammad Hedjazi, adjunct al șefului statului major al forțelor armate, afirmase că țara sa este dispusă să furnizeze echipamente militare și sfaturi Irakului pentru a-l ajuta să lupte împotriva Al-Qaida. Această declarație fusese făcută după o lună de la vizita premierului irakian — șiit — în Iran. SUA și-au exprimat disponibilitatea de a ajuta Irakul să lupte împotriva Al-Qaida și a altor grupuri sunite extremiste, ca Statul Islamic în Irak și în Levant (EIIL). Astfel, Washingtonul s-a angajat să-și accelereze livrările de rachete Hellfire și de drone de supraveghere. Pentagonul a afirmat că este dispus să vândă mai multe rachete și 24 de elicoptere de atac Apache. 'Noi considerăm Irakul partener în lupta împotriva terorismului și ne-am angajat să-l sprijinim în această luptă', a spus Jennifer Psaki, amintind că țara sa a furnizat forțelor armate și de securitate irakiene peste 15 miliarde de dolari în echipamente și formarea cadrelor. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.