DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Iranul a băgat spaima în întreaga creștinătate: Liderii europeni, îngrijorați de anunțul Teheranului cu privire la ridicarea limitor în îmbogăţirea uraniului

uraniu

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi-a exprimat luni ”regretul profund” faţă de ultimul anunţ al Iranului cu privire la ridicarea oricărei limite în îmbogăţirea uraniului, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Implementarea completă a acordului nuclear de către toţi este acum mai importantă ca niciodată pentru stabilitatea regională şi securitatea mondială”, a scris el pe Twitter.

Josep Borrell a anunţat de asemenea că ”lucrează cu toţi participanţii cu privire la calea de urmat”.

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă a subliniat că Uniunea Europeană urmează să se sprijine pe activitatea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) în vederea evaluării consecinţelor.

”Trebuie să avem încredere în (AIEA) şi să vedem ce spune Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică despre fapte pe teren”, a îndemnat într-o conferinţă de presă zilincă purtătorul său de cuvânt, Peter Stano.

Citește și: Se răstoarnă cazul Caracal! Gheorghe Dincă dezvăluie că nu a omorât-o

Josep Borrell l-a invitat duminică pe ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif să vină la Bruxelles şi a îndemnat din nou la o ”dezescaladare” a tensiunilor în Orientul Mijlociu.

”Există o înţelegere reciprocă cu privire la faptul că angajamentul trebuie să continue, dar iranienilor le revine să ne spună cum vor să procedeze”. a subliniat Stano.

Angela Merkel, Emmanuel Macron şi Boris Johnson au îndemnat duminică Teheranul să se abţină de la orice acţiune violentă şi i-au cerută să revină la o respectare deplină a angajamentelor pe care şi le-a asumat în cadrul Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian (JCPoA).

Teheranul a ameninţat să răzbune moartea generalului Qassem Soleimani, asasinat în noaptea de joi spre vineri într-un atac aerian american în Irak.

Iranul a anunţat duminică faptul că se retrage şi mai mult din acord şi că nu-şi mai impune limite în îmbogăţirea uraniului.

Citește și: Lovitură pentru Parlament! Va fi demis Guvernul Orban?

”Dezescaladarea este acum necesară. Îndemnăm toate părţile să acţioneze cu reţinere şi responsabilitate. Actualul ciclu de violenţe din Irak trebuie să înceteze”, au îndemnat cei trei lideri ai ţărilor europene semnatare ale acordului, citaţi într-un comunicat de presă comun difuzat de Palatul Elysée.

”Îndemnăm Iranul să se abţină mai ales de la orice acţiune violentă sau de la proliferare şi-i cerem insistent să revină la deplina conformitate cu angajamentele sale în cadrul Planului de acţiune global comun (JCPoA)”.

Berlinul a cerut duminică organizarea săptămâna aceasta a unei reuniunii de criză a miniştrilor de Externe din cadrul UE în vederea discutării agravării tensiunilor în Orientul Mijlociu în urma asasinării generalului iranian Qassem Soleimani.

”Ca europeni, dispunem în toate părţile de canale de comunicare dovedite şi rezistente, pe care este necesar să le folosim deplin în această situaţie”, a subliniat, citat într-un comunicat, ministrul german de Externe Heiko Maas.

El i-apropus lui Josep Borrell o reuniune săptămâna aceasta a miniştrilor de Externe pentru ca statele UE să adopte o abordare comună.

Germania urmează de asemenea să discute cu Guvernul irakian, după ce Parlamentul a cerut plecarea tutuoror forţelor străine din ţară.

”Interesul nostru superior este ca stabilitatea şi unitatea Irakului să nu fie victima recentei escaladări”, a subliniat Maas.

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a asigurat tot duminică pe omologul său american Donald Trump de ”întreaga solidaritate cu aliaţii” şi a îndemnat Iranul să se abţină de la ”orice măsură de escaladare militară susceptibilă să agraveze instabilitatea reginală”.

”În faţa creşterii tensiunii în Irak şi în regiune”, Macron şi-a exprimat totodată ”îngrijorarea cu privire la activităţile destabilizatoare ale Forţei Al-Qods condusă de generalul Qassem Soleimani”, ucis vineri de Statele Unite şi a insistat asupra ”necesităţii ca Iranul să-i pună acum capăt”, citat într-un comunicat al preşdinţiei franceze.

Macron a subliniat ”hotărârea Franţei de a coopera cu partanerii săi regionali şi internaţionali în vederea calmării tensiunilor”. El a reafirmat că, în opinia sa, ”prioritatea este constinuarea acţiunii coaliţiei internaţionale împotriva (oraganizaţiei jihadiste Statul Islamic, SI) cu deplina respectare a suveranităţii Irakului, pentru securitatea sa şi stabilitatea regiunii”.

Parlamentul irakian a cerut duminică Guvernului să dea faraă trupele din ţară, iar o facţiune proiraniană i-a îndemnat pe militarii irakieni să se îndepărteze de bazele în care se află militari americani, sugerând că ar putea avea loc noi violenţe.

Lumea se teme de izbucnirea unui război în urma asasinării vineri a lui Qassem Soleimani, arhitectul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu şi a lui Abu Mahdi al-Muhandis, omul Iranului în Irak şi numărul doi în cadrul Hashd al-Shaabi, o coaliţie paramilitară proiraniană integrată în forţele irakiene de securitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.