Iranul a convenit cu AIEA să continue consultările

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 12-08-2025 15:09

Actualizat: 12-08-2025 18:09

Article thumbnail

Sursă foto: ALEX HALADA / AFP

Iranul a decis să continue consultările cu Organizaţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) cu ocazia unei vizite la Teheran a unui oficial al agenţiei ONU, informează marţi EFE, conform Agerpres.

Anunţul a fost făcut de adjunctul ministrului iranian de externe, Kazem Gharibabadi, după ce a avut o întâlnire, la Teheran, cu directorul general adjunct şi şef al Departamentului de Măsuri de Protecţie al OIEA, Massimo Aparo, pentru a stabili un cadru de cooperare după ce Iranul a suspendat colaborarea cu această agenţie a ONU.

Kazem Gharibabadi a declarat că în urma acestor discuţii s-a decis continuarea consultărilor, a raportat luni noaptea agenţia iraniană de ştiri IRNA.

Gharibabadi a mai declarat că delegaţia iraniană şi-a exprimat cu fermitate criticile şi protestele faţă de neîndeplinirea responsabilităţilor de către AIEA după atacurile israeliene şi americane asupra instalaţiilor sale nucleare în timpul războiului din iulie.

În timpul vizitei sale, Massiomo Aparo nu a vizitat instalaţii atomice iraniene, conform declaraţiilor făcute de ministrului iranian de externe, Abbas Araqchi.

Iranul şi-a suspendat cooperarea cu AIEA după războiul cu Israelul şi atacurile israeliene şi americane asupra instalaţiilor sale nucleare, măsură ce a fost aprobată de Parlamentul de la Teheran şi semnată de preşedintele ţării, Masud Pezeshkian.

După promulgarea acestei legi, inspectorii AIEA au părăsit Iranul.

Negocierile nucleare între Statele Unite şi Iran sunt suspendate, deşi Iranul a avut întâlniri cu Regatul Unit, Franţa şi Germania, un dialog pe care Teheranul l-a calificat drept "complex".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri