Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iranul acuză SUA că urmărește forțarea unei confruntări

iran sua

Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif a declarat duminică în presa americană că tensiunile dintre Iran şi SUA sunt exacerbate în parte deoarece consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe John Bolton şi anumiţi lideri din Orientul Mijlociu forţează o confruntare, transmite dpa potrivit Agerpres.


"Toţi şi-au manifestat interesul de a atrage SUA într-un conflict", a declarat ministrul iranian de externe într-un interviu acordat Fox News.

Întrebat dacă se încearcă să se genereze o schimbare de regim, Zarif a răspuns: "Cel puţin, cel puţin".

Într-o dezminţire pe canalul Fox News, Bolton a calificat ideea potrivit căreia el împreună cu alţii doresc să "stimuleze" un conflict drept "complet ridicolă".

"Cred că ce s-a văzut în interviu a fost o propagandă bine pregătită de iranieni", a afirmat Bolton."Acesta este efortul lor de a încerca să disemineze dezinformare în corpul politic american".

Zarif, care a acordat un alt interviu reţelei CBS, a declarat că Iranul nu doreşte o confruntare şi crede că nici preşedintele Donald Trump nu doreşte acest lucru, pe baza promisiunii sale din campania electorală, în care a susţinut că nu va mai implica SUA într-un alt război.

El a precizat că pe lângă Bolton, ceilalţi sunt premierul israelian Benjamin Netanyahu, prinţul saudit Mohammed bin Salman şi prinţul emiratez Sheikh Mohammed bin Zayed Al Nahyan.

În viziunea şefului diplomaţiei iraniene, aceştia "au încercat întotdeauna să creeze tensiune" şi "supravieţuirea lor depinde de tensiune". Bolton doreşte să folosească preşedinţia lui Trump pentru a "se ocupa de Iran", iar cei doi lideri din Golf încearcă să profite de restricţiile impuse Teheranului în privinţa vânzărilor de petrol. În acest context, Zarif a menţionat şi sprijinul premierului israelian faţă de înscrierea de către Washington a Gărzilor Revoluţionare iraniene pe lista organizaţiilor teroriste.

Bolton a explicat că politica preşedintelui Trump de a pune presiune maximă asupra regimului iranian pentru a determina o schimbare de atitudine era evidentă înainte ca el să fie numit consilier pentru securitate naţională al Casei Albe. În opinia sa, această politică funcţionează şi acesta este motivul care preocupă autorităţile iraniene.

Zarif a declarat de asemenea pentru CBS că nu regretă că s-a opus anul trecut unei întâlniri între preşedintele Donald Trump şi omologul său iranian Hassan Rouhani.

"Nu te poţi întâlni cu cineva care nu este respectuos, care a încălcat obligaţiile internaţionale ale ţării sale, care s-a retras din acorduri. Nu te întâlneşti doar pentru o oportunitate de imagine".

Tensiunile între Teheran şi Washington s-au accentuat după ce administraţia Trump s-a retras anul trecut din acordul încheiat în 2015 asupra programului nuclear iranian şi a reinstituit sancţiunile împotriva Iranului. Anul acesta SUA au inclus Gărzile Revoluţionare - corpul de elită al armatei iraniene - pe lista organizaţiilor teroriste străine şi au decis să nu reînnoiască excepţiile la sancţiunile aplicate cumpărătorilor de petrol iranian.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.