Iranul este pregătit pentru un schimb de deţinuţi cu Statele Unite, a anunţat miercuri Nasser Kanaani, purtător de cuvânt al diplomaţiei iraniene, care i-a cerut preşedintelui american Joe Biden să ''acţioneze în loc să joace teatru'', transmite Reuters, potrivit Agerpres..
''Suntem gata să facem schimb de deţinuţi cu Washingtonul. Statele Unite trebuie să pună în libertate, necondiţionat, cetăţenii iranieni întemniţaţi'', a declarat Kanaani, citat de agenţia de presă semioficială Fars.
Secretarul de stat american Antony Blinken a scris marţi, pe Twitter, că iraniano-americanul Siamak Namazi a petrecut 2.500 de zile ''în detenţie în mod eronat'' în Iran şi că SUA sunt decise să asigure libertatea tuturor cetăţenilor americani deţinuţi în Iran.
În vara anului trecut, Iranul a anunţat că poartă negocieri cu privire la un schimb de deţinuţi cu Statele Unite, care să garanteze eliberarea iranienilor încarceraţi în închisori din SUA şi din alte ţări din cauza încălcării sancţiunilor americane.
Republica Islamică, care ţine în detenţie câţiva iraniano-americani, a fost acuzată de militanţi pentru drepturile omului că arestează persoane cu dublă cetăţenie pentru a încerca să obţină concesii din partea altor state.
Teheranul respinge însă aceste acuzaţii.
În mai 2021, SUA au dezminţit o ştire a televiziunii de stat iraniene conform căreia cele două ţări ar fi ajuns la un acord privind schimbul de deţinuţi în schimbul deblocării a 7 miliarde de dolari din fonduri petroliere îngheţate în alte state în baza sancţiunilor impuse de Washington.
Iranul anunţă că este pregătit să facă schimb de deţinuţi cu SUA
Explorează subiectul
Articole Similare

0
India mai dă o lovitură: Premierul Modi se duce în Israel
0

588
Oferta pe care Iranul i-a făcut-o lui Donald Trump pentru a nu fi atacată
588

696
Ucraina se plânge că Ungaria şi Slovacia o șantajează: Totul a pornit de la țițeiul rusesc care nu mai ajunge în cele două țări
696

3.243
Emmanuel Macron a ajuns să se roage de Donald Trump: Îi cere mila pentru francezii intrați sub sancțiunile SUA
3.243

91
Donald Trump a calculat greșit: Un oficial al BCE spune că tarifele vamale au afectat cel mai mult SUA
91

3.846
Intervenții chirurgicale ale Rusiei în Ucraina: Rachetele balistice au distrus sistemul energetic, iar numărul victimelor omenești este minim
3.846

104
India a amânat discuţiile comerciale cu SUA, după anularea tarifelor impuse de Donald Trump
104

114
Somaliland, stat recunoscut doar de Israel, vrea să atragă SUA oferind baze militare şi acces la minereuri
114

2.389
Mitul visului american? Drama unei tinere trimise înapoi după ce a cerut protecție
2.389

204
Iese iar scandal: Ministrul danez al apărării refuză ca nava-spital trimisă de Donald Trump să ajungă în Groenlanda
204

2.968
Urmează România? Germania vrea să introducă restricții pentru accesul copiilor la reţelele sociale
2.968

54
Donald Trump urmează să țină discursul anual 'State of the Union'
54

4.266
Scandal uriaș din cauza declarațiilor ambasadorului SUA în Israel: Țările arabe cer socoteală SUA
4.266

















Comentează