Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iranul consideră 'neconstructivă' declaraţia europeană

Wikimedia Commons
Iran steag

Iranul a apreciat sâmbătă ca fiind "neconstructivă" declaraţia Londrei, Parisului şi Berlinului care şi-au exprimat "îndoielile" cu privire la angajamentul Teheranului de a se ajunge la un "rezultat pozitiv" în negocierile pentru relansarea acordului din 2015 privind programul nuclear al Republicii Islamice, notează AFP.

Acordul, din care Statele Unite s-au retras în 2018, are scopul de a limita programul nuclear iranian, în schimbul ridicării sancţiunilor americane, potrivit Agerpres.

"Este surprinzător şi regretabil că, în timp ce contactele diplomatice şi schimburile de mesaje continuă între părţile care negociază", cele trei ţări europene publică o declaraţie atât de "neconstructivă", a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanani.

Într-o declaraţie comună emisă sâmbătă, guvernele francez, german şi britanic au reamintit că, "la începutul lui august, după un an şi jumătate de negocieri, coordonatorul JCPOA (acordul din 2015) a prezentat un set de texte finale care urmau să permită Iranului să-şi îndeplinească obligaţiile în temeiul JCPOA, iar Statelor Unite să revină la acord".

"În acest pachet final, coordonatorul a adus modificări suplimentare care ne-au împins la limitele flexibilităţii noastre", au subliniat semnatarii.

"Din păcate, Iranul a decis să nu profite de această oportunitate diplomatică decisivă" şi "continuă escaladarea programul său nuclear mult dincolo de ceea ce ar putea fi justificat în mod plauzibil de motive civile", şi-au exprimat regretul Londra, Parisul şi Berlinul.

Recent, Teheranul a cerut din nou închiderea unei anchete a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) privind urmele de uraniu îmbogăţit găsite în trei situri nedeclarate, ceea ce şeful Agenţiei, Rafael Grossi, refuză.

"Această ultimă cerere ridică îndoieli serioase cu privire la intenţiile Iranului şi angajamentul său în favoarea unui rezultat pozitiv legat de JCPOA", au subliniat cele trei ţări.

În opinia lor, "poziţia Iranului nu este conformă cu obligaţiile sale cu caracter juridic imperativ şi subminează perspectivele restabilirii JCPOA", încheiat în 2015 cu Teheranul de către cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China) plus Germania.

"Iranul trebuie să coopereze pe deplin şi imediat cu AIEA, cu bună-credinţă", au adăugat iniţiatorii declaraţiei.

"Ţinând cont de faptul că Iranul nu încheie acordul aflat pe masă, vom discuta cu partenerii noştri internaţionali cea mai bună modalitate de a gestiona escaladarea nucleară continuă a Iranului şi lipsa de cooperare cu AIEA", au avertizat Berlinul, Londra şi Parisul.

Cel mai recent răspuns al Iranului în cadrul negocierilor care au loc pentru salvarea acordului nuclear din 2015 este un pas "înapoi", a apreciat vineri, la Bruxelles, secretarul de stat american, Antony Blinken.

Germania, Franţa şi Marea Britanie au adoptat poziţia pe care şi-o doreşte Israelul, a adăugat sâmbătă purtătorul de cuvânt iranian a cărui ţară este un duşman jurat al statului evreu, ostil acordului nuclear.

"Dacă o astfel de abordare continuă, ei vor trebui să poarte şi responsabilitatea" pentru eşecul negocierilor, a avertizat el.

"Ameninţările" şi "sancţiunile" nu vor împiedica poporul iranian "să continue să-şi apere drepturile şi să-şi păstreze interesele", a adăugat el, citat de AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.