Autorităţile iraniene au transmis sâmbătă că au înregistrat o "reducere netă" a cazurilor noi de contaminare cu COVID-19, numărul lor ajungând, conform cifrelor oficiale, la cel mai scăzut nivel de la 10 martie, relatează AFP potrivit Agerpres.
Cifrele, considerate în mare măsură subestimate de mai mulţi oficiali iranieni, relevă de o lună o tendinţă de reducere a ritmului de decese legate de boală şi al răspândirii virusului.
De vineri la prânz şi până sâmbătă la prânz, au fost înregistrate 802 noi infecţii, ceea ce ridică la 96.448 numărul de cazuri confirmate de pacienţi care au contractat noul coronavirus în Iran, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Kianouche Jahanpour.
În acelaşi timp, alte 65 de persoane au murit din cauza bolii, a spus el. Bilanţul oficial al epidemiei se ridică acum la 6.156 de morţi în Iran, ţara cea mai afectată de virus din Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu.
Jahanpour a spus că aceste cifre arată "o reducere netă a noilor contaminări".
"Insist asupra faptului că această scădere regulată este fragilă", a nuanţat ministrul adjunct al Sănătăţii, Iraj Harirchi, la televiziunea de stat.
"Orice relaxare în respectarea protocoalelor sanitare ar putea duce ţara din nou în faţa unei situaţii grave", a adăugat el.
Potrivit lui Jahanpour, 77.350 de persoane spitalizate din cauza COVID-19 s-au putut întoarce acasă, vindecate, de când au fost înregistrate primele cazuri în ţară
în februarie, iar Iranul ar avea "una dintre cele mai ridicate rate de vindecare din lume".
Harirchi a făcut totuşi apel la guvern să revizuiască în creştere bugetul public pentru Sănătate, care în opinia sa ar fi victima reducerilor cauzate de dificultăţile economice provocate de reintroducerea sancţiunilor americane împotriva Iranului în 2018.
De la 11 aprilie, statul a autorizat o redeschidere treptată a unor magazine şi ridicarea restricţiilor asupra deplasărilor în interiorul ţării.
Şcolile, universităţile, moscheile, sanctuarele şiite, cinematografele, stadioanele şi alte locuri de adunare rămân totuşi închise în întreg Iranul.
La Teheran, purtatul măştii este obligatoriu în autobuze şi în metrou.
Preşedintele Parlamentului, Ali Larijani, cel mai înalt oficial din stat care a fost depistat cu virusul, a avut sâmbătă prima sa apariţie publică din ultima lună, conform unor imagini transmise de televiziunea de stat.
Iranul raportează o reducere netă a contaminărilor cu noul coronavirus
Explorează subiectul
Articole Similare

627
VIDEO Israelul anunță că a făcut prăpăd în rândul Gărzilor Revoluționare din Iran: Inclusiv ministrul Apărării ar fi fost eliminat
627

11
Dacă avioanele ar renunța la locurile premium, emisiile aviatice globale ar fi reduse cu până la 57%
11

496
Scutul de la Deveselu, element strategic în apărarea Europei într-un potențial conflict SUA–Iran
496

1.329
VIDEO Primul mesaj transmis de Benjamin Netanyahu: 'Israelul și Statele Unite au început o operațiune pentru a elimina amenințarea'
1.329

2.814
BREAKING Iranul a lansat contraofensiva: Sirenele de urgență sună în tot Israelul
2.814

2.772
Primele decizii luate la Cotroceni, după ce Israelul și SUA au atacat Iranul
2.772

1.562
Iranul a fost atacat cibernetic. Agențiile de știri de stat, paralizate de hackeri în urma atacurilor violente
1.562

2.622
Iranul amenință dur. Teheranul va riposta în mod 'copleşitor' la atacuri israeliano-americane
2.622

2.528
VIDEO Donald Trump anunță că obiectivul operațiunii ”Răgetul Leului” este înlăturarea regimului Ayatollahului Ali Khamenei
2.528

2.736
VIDEO Donald Trump, primele detalii despre atacul asupra Iranului: SUA au început operațiuni majore în Iran. Cere iranienilor să iasă la luptă
2.736

1.683
Iranul și Irakul își închid spațiile aeriene: Explozii repetate în marile orașe iraniene, rețelele de telefonie mobilă afectate
1.683

2.667
VIDEO Este nebunie totală în Orient: Războiul dintre Pakistan și Afganistan se desfășoară în paralel cu războiul SUA-Israel vs Iran
2.667

4.807
VIDEO Donald Trump a tras semnalul de alarmă: 'Iranul ne-a omorât oamenii!'/ Americanii atacă din aer și de pe mare în Iran
4.807

















Comentează