Irina Begu pornește cu stângul în 2020 - Românca, eliminată în primul tur de la Shenzhen

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 06-01-2020

Actualizat: 06-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Irina Begu (102 WTA) a fost eliminată în prima rundă a turneului WTA International din Shenzhen (China), luni dimineață, după ce a cedat contra sportivei din Cehia, Kristyna Pliskova (67 WTA), scor 3-6, 3-6, anunță Mediafax.

Partida dintre cele două s-a încheiat după o oră și 16 minute. Begu a comis mai multe greșeli (7-2), a realizat mai puțini ași (3-6) și nu a reușit să obțină vreo minge de break, spre deosebire de adversara sa, care a profitat de trei astfel de ocazii.

SUA intră în coliziune frontală și cu Irakul: Donald Trump îi AMENINȚĂ că vor avea o soartă mai rea decât Iranul

La Shenzhen, Begu a trecut de calificări, astfel că și-a asigurat un cec în valoare de 4.205 dolari și 19 puncte WTA.

În turul secund, Kristyna Pliskova o va întâlni pe a doua favorită a întrecerii, bielorusa Aryna Sabalenka (11 WTA).

În urma rezultatelor înregistrate în primul tur de la Shenzhen, România a rămas fără reprezentante pe tabloul de simplu, după ce și Sorana Cîrstea a fost eliminată de chinezoaica Xiyu Wang, duminică, scor 6-3, 1-6, 1-6.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri