Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Irina Margareta Nistor a primit de la ambasadorul Franței însemnele de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor

Irina Margareta Nistor

Ambasadorul Franţei, Laurence Auer, a înmânat, joi, la Institutul Francez din Bucureşti, criticului de film Irina Margareta Nistor însemnele de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor pentru angajamentul său în serviciul culturii, al cinematografiei, informează Agerpres.

Laurence Auer a spus, la evenimentul desfăşurat înainte de deschiderea Festivalului Filmului Francez, că Irina Margareta Nistor reprezintă o autoritate în România, în Europa în domeniul cinematografiei, cronicile sale fiind apreciate atât de profesionişti, cât şi de public.

Ea a amintit că Irina Margareta Nistor a tradus subtitrările a peste 500 de filme şi piese de teatru.

De asemenea, ambasadorul Franţei a menţionat că Irina Margareta Nistor a dublat peste 5.000 de filme franceze, engleze, italiene şi spaniole, printre care multe interzise în România lui Nicolae Ceauşescu, şi a tradus din franceză şi engleză peste 100 de cărţi, romane, piese de teatru, dar şi dicţionare.

Potrivit ambasadorului Franţei, criticul de film a comentat în direct pentru televiziune premiile Cesar, gala festivalului de film de la Cannes, premiile Oscar, BAFTA şi Emmy.

Laurence Auer a menţionat că, de-a lungul anilor, Irina Margareta Nistor a luat interviuri mai multor ambasadori francezi în România, dar şi altor personalităţi, precum: Isabelle Huppert, Yann Tiersen, Jean-Claude Carriere, Julie Delpy, Charles Aznavour, Francis Ford Coppola, Claude Lelouch.

Ambasadorul Franţei a precizat că Irina Margareta Nistor a realizat numeroase programe de televiziune: "Video Ghid", "Serialul Serialelor", "Ecranul", "Cine-lexicon", "Spot Cinematographic", "Film Puzzle".

Laurence Auer a afirmat că, de 16 ani, Nistor moderează emisiunea "Vocea Filmelor" pentru Radio Guerrila, Radio Gold FM şi pe YouTube, că din ianuarie 2013 are o rubrică de cinema pentru emisiunea "Neatza cu Răzvan şi Dani", precum şi peste 40.000 de abonaţi la reţelele sociale şi că semnează cronica de film din "Adevărul".

Irina Margareta Nistor a declarat că adoră Franţa şi cinematografia franceză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.