O audiere în care urma să compară premierul israelian Benjamin Netanyahu, prevăzută pentru săptămâna viitoare în cadrul procesului intentat contra sa pentru corupţie, a fost amânată din cauza carantinei instituite pentru a limita răspândirea noului coronavirus, a anunţat vineri poliţia israeliană, relatează AFP potrivit Agerpres.
Netanyahu a fost inculpat în noiembrie 2019 pentru corupţie, fraudă şi abuz de încredere în trei dosare, o premieră pentru un şef al executivului israelian aflat în timpul mandatului.
Procesul s-a deschis în mai 2020 şi până acum lui Benjamin Netanyahu doar i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile.
Şeful guvernului israelian urma să se prezinte în faţa judecătorilor la 13 ianuarie pentru a prezenta răspunsul său oficial la acuzaţiile formulate, pe care în luna mai le-a calificat drept 'ridicole'.
Vineri, tribunalul districtual din Ierusalim a indicat că, având în vedere numărul participanţilor la audiere şi carantina, audierea prevăzută pe 13 ianuarie 2021 este anulată. O nouă dată a audierii va fi anunţată ulterior.
''Există o teamă reală ca el (Benjamin Netanyahu) să ia decizii bazate pe interese personale pentru a supravieţui şi nu pentru interesul naţional'', a reacţionat pe Twitter liderul opoziţiei Yair Lapid.
În opinia ministrului apărării Benny Gantz, fost adversar politic al lui Benjamin Netanyahu, problema nu este amânarea audierii, ci faptul că ''Israelul are un premier inculpat''. ''Această realitate trebuie să se schimbe la alegerile care vin'', a indicat Gantz, care îl va înfrunta din nou pe Netanyahu la alegerile parlamentare din 23 martie.
Benjamin Netanyahu, în vârstă de 71 de ani dintre care 14 la putere, este acuzat că a primit cadouri în valoare de 700.000 de şekeli (180.000 de euro), sub formă de ţigări, şampanie şi bijuterii, din partea unor oameni de afaceri bogaţi în schimbul unor favoruri financiare sau personale.
Unul dintre dosare, deosebit de sensibil, ar implica favoruri financiare pentru un director general al unei companii de telecomunicaţii, în schimbul unei imagini favorabile în publicaţia Yediot Aharonot.
Israel: Audierea în procesul de corupţie contra lui Netanyahu a fost amânată
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

18
Donald Trump: Libanul "nu a fost inclus" în acordul de încetare a focului cu Iranul
18

1.785
Miza conflictului din Iran: Statele Unite sunt pregătite să-l ia cu forţa
1.785

26
O invazie de lăcuste a devastat peste 32.000 de hectare în Namibia
26

2.351
Tehnologia secretă cu care CIA l-a localizat pe pilotul american catapultat în Iran: „Dacă inima ta bate, te vom găsi"
2.351

42
Israelul pregătește deschiderea aeroportului Ben Gurion
42

4.432
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
4.432

140
Conducta petrolieră saudită care permite ocolirea Strâmtorii Ormuz, avariată după un atac iranian
140

7.003
Sondaj exploziv pentru alegerile din Ungaria: se resetează total viața politică, dacă cifrele devin realitate
7.003

48
Lideri din Europa şi Canada pledează pentru discuţii "rapide" pentru a se pune capăt războiului în Iran
48

25
Armistițiu în Golf - Irakul şi-a redeschis spaţiul aerian
25

3.497
Ruptură de viziune: Trump vrea retragerea SUA din NATO, dar majoritatea americanilor consideră că apartenenţa la Alianţă aduce beneficii
3.497

44
Ministrul chinez de externe în vizită, joi şi vineri, la Phenian
44

78
Premierul libanez face apel la aliații țării să ajute la oprirea atacurilor israeliene
78
















Comentează