Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Israel şi Hamas ar putea înceta focul în 24 de ore: Conflictul militar din Țara Sfântă, aproape de armistițiu

cdnph.upi.com
rachete

Un armistiţiu între Israel şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza ar putea fi decis în următoarele 24 de ore, afirmă surse citate de presa israeliană, în timp ce Angela Merkel, cancelarul Germaniei, s-a declarat favorabilă contactelor indirecte cu organizaţia fundamentalistă Hamas.

Oficiali israelieni au confirmat, joi, că negocierile au avansat şi că în următoarele 24 de ore ar putea fi decis un armistiţiu între organizaţia islamistă Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, şi Guvernul Israelului, informează site-ul News.Walla.co.il şi cotidianul Times of Israel.

Anterior, un reprezentant al mişcării Hamas a declarat pentru CNN că s-ar putea ajunge la un armistiţiu în următoarele 24-48 de ore.

Negocierile au loc prin intermediul serviciilor secrete egiptene şi al emisarului ONU pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland.

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, s-a deplasat joi în Israel şi în Cisiordania. Heiko Maas a condamnat atacurile "inacceptabile" împotriva Israelului, dar a pledat pentru intensificarea eforturilor în scopul ajungerii la un armistiţiu.

La rândul său, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat favorabilă contactelor indirecte cu organizaţia islamistă Hamas, în cadrul eforturilor diplomatice.

"Nu pot fi contacte directe, dar sigur că mişcarea Hamas trebuie implicată într-un mod sau altul, deoarece fără Hamas nu poate exista acord de încetare a focului", a afirmat Angela Merkel, potrivit cotidianului Le Figaro.

Armata israeliană a continuat să atace, în ultimele 12 ore, poziţii islamiste din Fâşia Gaza, inclusiv tuneluri utilizate de combatanţii care lansează rachete spre Israel. De asemenea, organizaţiile militante Hamas şi Jihadul Islamic au reluat, joi dimineaţă, atacurile cu rachete spre Israel.

De la începerea confruntărilor militare, pe 10 mai, peste 4.000 de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza spre Israel, unde bilanţul este de cel puţin 12 morţi şi peste 500 de răniţi. Alte aproximativ 200 de persoane au fost rănite în violenţele interetnice din Israel sau în urma confruntărilor cu palestinieni în Cisiordania.

În Fâşia Gaza, bilanţul bombardamentelor israeliene este de cel puţin 230 morţi şi peste 1.710 răniţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.