Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Israelul a decis inculparea agentului consular francez, Romain Franck pentru trafic cu arme

ciocanel judecator

Agentul consular francez Romain Franck a fost inculpat luni de justiţia israeliană pentru că a participat la trafic cu arme în Teritoriile palestiniene, folosindu-se de privilegiile asociate activităţilor diplomatice, relatează AFP. Un judecător de la tribunalul din Beer-Sheva (sud) a prelungit detenţia lui Franck, arestat la jumătatea lunii februarie, până pe 28 martie, într-o primă etapă. Cinci palestinieni, presupuşi membri ai aceleiaşi reţele, au fost de asemenea inculpaţi, conform Agerpres.

Romain Franck (23 de ani), care era angajat ca şofer pentru consulatul general francez din Ierusalim, este acuzat de Israel că a acţionat pentru scoaterea a zeci de arme din Fâşia Gaza cu destinaţia Cisiordania, în contul unei reţele de traficanţi palestinieni, potrivit serviciului israelian de securitate internă Shin Beth. El ar fi acţionat pentru bani şi fără cunoştinţa consulatului, folosindu-se de vehiculul consular, supus unui regim de inspecţie puţin strict din partea israelienilor la ieşirea din Fâşia Gaza.

Fâşia Gaza este guvernată de mişcarea islamistă Hamas, considerată drept organizaţie ''teroristă'' de către Israel şi cu care statul evreu s-a aflat de trei ori în război începând din 2008. Enclava este supusă de către Israel unei blocade stricte de zece ani, dar vehiculele diplomatice sunt exceptate în general de la controale interioare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.