VIDEO Israelul a eliminat un comandant responsabil de blocarea Strâmtorii Ormuz. Atacul este un 'mesaj clar'

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 26-03-2026 13:42

Article thumbnail

Sursă foto: X/@Afri_hubb

Ministrul Apărării al Israelului, Israel Katz, a confirmat moartea lui Alireza Tangsiri, comandantul Marinei Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), în urma unui atac israelian, notează The Times of Israel.

Alireza Tangsiri, responsabil de blocarea Strâmtorii Ormuz

Potrivit declarațiilor lui Israel Katz, Alireza Tangsiri era direct responsabil pentru blocarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz.

"Forțele de Apărare ale Israelului l-au eliminat pe comandantul Marinei IRGC, persoana responsabilă de operațiunile care au periclitat siguranța navigației în această regiune strategică", a afirmat ministrul Apărării în cadrul unei evaluări de dimineață cu oficiali militari.

Uciderea lui transmite un mesaj

Israel Katz a declarat că atacul reprezintă un "mesaj clar": „Forțele de Apărare ale Israelului vă vor vâna și vă vor elimina unul câte unul”.

Acesta a mai precizat că Israelul va continua să își intensifice operațiunile în Iran pentru a-și atinge obiectivele în cadrul războiului.

Alireza Tangsiri a fost ucis într-un atac aerian în orașul portuar Bandar Abbas, în timp ce se afla într-o întâlnire cu comandanți superiori ai Marinei IRGC.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură19°C
Variabil
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri