'Nu ajunge ceea ce s-a întâmplat astăzi'. PSD și UDMR cer intervenții suplimentare după ce Guvernul a adoptat OUG privind criza carburanților

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 26-03-2026 14:57

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, avertizează că ordonanța de urgență adoptată de Guvern pentru combaterea scumpirii carburanților nu va fi suficientă și că sunt necesare intervenții suplimentare. De asemenea, liderul PSD a criticat ritmul în care Executivul a reacționat la creșterea prețurilor.

„Bogdan Ivan (ministrul Energiei - n.r.) a prezentat în urmă cu mai bine de două săptămâni, în cadrul coaliției, cam cinci scenarii pe care putem să lucrăm. Guvernul poate să lucreze și să ia decizie pentru a atenua acest șoc al creșterii prețurilor la carburanți. Din punctul meu de vedere, lucrurile puteau fi făcute mai repede”, a spus Grindeanu, într-un interviu la Antena 3 CNN.

'Nu ajunge ceea ce s-a întâmplat astăzi'

Despre ordonanța aflată pe masa Guvernului, Grindeanu spune că este una „cadru”: „Până la urmă, cred că e nevoie și de reglementare ulterioare. Din ce am înțeles, nu ajunge ceea ce s-a întâmplat astăzi. N-am văzut încă forma finală, dar cert este că Guvernul trebuie să facă ceva”, a mai spus Grindeanu.

Guvernul introduce stare de criză și plafonează marjele

Executivul a plafonat marja comercială la benzină și motorină și a condiționat exporturile de o autorizație prealabilă. Barna Tánczos avertizează că sunt necesare intervenții suplimentare. UDMR va continua negocierile în coaliție pentru noi măsuri de control al prețurilor la pompă.

Prin ordonanța adoptată joi, Executivul a declarat stare de criză pe piața petrolului până la 30 iunie 2026, cu posibilitate de prelungire. În perioada 1 aprilie – 30 iunie, marja comercială la benzină și motorină nu poate depăși media fiecărui operator din 2025.

Exportul de benzină și motorină va fi posibil numai cu autorizarea prealabilă a Ministerului Economiei și a Ministerului Energiei. Restricția se aplică și livrărilor în interiorul UE. Totodată, conținutul de biocombustibil din benzină poate fi redus temporar de la 8% la minim 2%, pentru a contribui la scăderea prețului final. Operatorii care încalcă limita de marjă sau exportă fără autorizație riscă amenzi.

UDMR: „Sunt necesare intervenții suplimentare și limitarea prețurilor”

La rândul său, Barna Tánczos declară că ordonanța adoptată joi reprezintă „primul pas către reglementarea prețurilor pe piața combustibililor". UDMR susține însă în continuare intervenții suplimentare.

„UDMR susține în continuare că sunt necesare intervenții suplimentare și limitarea prețurilor. Vom continua discuțiile în cadrul coaliției pentru a putea adopta măsuri suplimentare care să țină sub control prețurile la benzinării", a declarat Tánczos, conform Mediafax.

Una dintre cele mai importante măsuri din pachetul adoptat este condiționarea exporturilor de obținerea unei autorizații. Scopul declarat este păstrarea în țară a unei cantități mai mari din combustibilul produs de rafinăriile naționale. Tánczos a precizat că măsura „introduce, practic, o interdicție la export" și că aceasta va contribui la menținerea stocurilor pe piața internă.

Măsurile adoptate acum de guvern:

Declararea stării de criză pe piața petrolului și/sau a produselor petroliere până la 30 iunie (cu posibilitatea prelungirii).

Limitarea marjei comerciale. În perioada 1 aprilie – 30 iunie, în cazul benzinei și motorinei, marja comercială nu poate depăși marja medie aplicată de respectivul operator economic în 2025.

Condiționarea exportului de obținerea unei autorizații. Exportul de benzină și motorină, precum și livrarea acestora în interiorul UE, sunt posibile numai cu autorizarea prealabilă în scris a Ministerului Economiei și a Ministerului Energiei.

Reducerea conținutului obligatoriu de biocombustibil. Conținutul de biocombustibil al benzinei comercializate pe piață poate fi redus temporar de la 8% în prezent la minimum 2% pe durata măsurilor de protecție.

Aplicarea de amenzi în cazul încălcării limitei de marjă sau al exportului fără autorizație.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură20°C
Variabil
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri