Israelul, acuzat de genocid - A fost sesizată CPI

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 11-11-2023

Actualizat: 11-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Trei grupuri palestiniene pentru drepturile omului au anunţat că au cerut Curții Penale Internaționale (CPI) să investigheze Israelul, pe care l-au acuzat că a comis crime de război, inclusiv genocid, prin bombardarea și asedierea Fâşiei Gaza.

Autorităţile din Israel - stat care nu este membru al curții cu sediul la Haga și nu îi recunoaște jurisdicția - nu au răspuns imediat unei cereri de comentarii. Anterior, au declarat că acuzațiile de genocid sunt deplorabile și că acțiunile lor vizează militanții Hamas, nu civili.

Cele trei grupuri pentru drepturile omului - Al Haq, Al Mezan și Palestina Human Rights Campaign - au transmis că au cerut CPI să se concentreze asupra atacurilor aeriene israeliene asupra zonelor civile dens populate din Gaza, asedierea teritoriului și strămutarea forţată a populației.

"Aceste acțiuni echivalează cu crime de război și crime împotriva umanității, inclusiv genocid și incitare la genocid", se afirmă într-o declarație de presă comună a celor trei grupuri. CPI a anunţat vineri că a primit o comunicare de la cele trei grupuri și că va evalua informațiile, fără a intra în detalii asupra cu privire la conținutul acesteia.

CPI poate investiga cetăţenii statelor care nu sunt membre în anumite circumstanțe, inclusiv atunci când se spune că infracțiunile au fost comise pe teritoriile statelor membre. Teritoriile palestiniene se numără printre membrii CPI. Săptămâna trecută, familiile victimelor israeliene ale atacurilor din 7 octombrie au depus, de asemenea, documente la CPI, cerând instanței să analizeze crimele comise de Hamas.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri