Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Israelul anunță depășirea pragului de 1 milion de turiști după reluarea turismului post-pandemic

iatiseguros.com
israel

Israelul anunță depășirea pragului de 1 milion de turiști după reluarea turismului post-pandemic, la patru luni după ce s-au ridicat restricțiile de coronavirus care limitau intrarea în Țara Sfântă. Turistul cu numărul „1 milion” este din Emiratele Unite și a fost întâmpinat de ministrul Turismului.

Turistul cu numărul „1 milion” a fost întâmpinat la aterizarea pe aeroportul Ben Gurion de ministrul Turismului și de reprezentanții Ministerului Turismului. Este vorba de Belinda Desoyo Lee Marcelo, în vârstă de 53 de ani, rezidentă a Emiratelor Unite.

Industria turismului a fost grav afectată de pandemie, dar actuala redresare a turismului incoming depășește acum prognozele, transmit oficialii. Numărul de turiști care sosesc în Israel este în creștere și, odată cu acesta, cresc și veniturile din turism în economia israeliană, potrivit Mediafax.ro.

Potrivit statisticilor publicate, turismul de incoming a atins 244.500 de intrări de turişti în iunie 2022, cu doar 33% mai puţin decât recordul stabilit în iunie 2019. Pe baza tendinţei de redresare a turismului de incoming, este de aşteptat ca până la 2 milioane de turişti să sosească în Israel până la sfârșitul anului 2022.

Ministrul Turismului, Yoel Razvozov, a salutat turistul cu numărul 1 milion la sosirea pe aeroportul Ben Gurion.

„La început, ne-am gândit și am sperat că președintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden va fi turistul cu numărul 1 milion care va sosi în Israel în 2022, dar încă o dată am depășit prognoza. Iată-ne, întâmpinând turistul cu numărul 1 milion care a intrat în Israel anul acesta. Anul trecut, spațiul nostru aerian a fost închis, au existat restricții corona, și am avut îngrijorări serioase cu privire la turismul incoming. În ciuda situației, nu am vrut să renunțăm. Am muncit din greu pentru a deschide industria și am readus la viață industria turismului în ciuda provocărilor. Spre bucuria mea, spre deosebire de toate previziunile pesimiste de până acum, putem vedea astăzi că turismul a reînflorit în Israel. Un milion de turiști aduc bani în economia israeliană, creează oportunități de locuri de muncă în toată țara și oferă un mijloc de trăi pentru familii întregi. Acum așteptăm cu nerăbdare să ne îndeplinim următorul obiectiv pe care l-am stabilit pentru industrie: 10 milioane de turişti în 2030”, a spus Yoel Razvozov.

Peste 4.000 de turiști români au vizitat Israelul in luna iunie, 2022 Românii sunt în top 7 națiuni care au călătorit în Israel în luna Iunie, depășind state precum Canada și Brazilia în ceea ce privește numărul de turiști care călătoresc în Țara Sfântă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.