Ministrul apărării israelian, Benny Gantz, şi-a exprimat luni dorinţa ca Israelul să achiziţioneze o a treia escadrilă de avioane stealth de ultimă generaţie F-35 din SUA, exprimându-şi de asemenea speranţa că acest contract va fi încheiat înainte de încheierea mandatului preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, la 20 ianuarie, informează luni Reuters potrivit Agerpres.
Israelul poartă de ceva timp discuţii cu Washingtonul cu privire la modalităţile ce i-ar permite să-şi menţină avantajul militar în regiune, după ce administraţia Trump a aprobat anul trecut o posibilă vânzare de aparate F-35 către Emiratele Arabe Unite. Înainte de aceasta, respectivele avioane erau disponibile în regiune doar pentru Israel.
"Fără îndoială, avem nevoie să extindem reţeaua de aparate F-35. În prezent avem două escadrile. Consider că putem extinde această reţea. Aceasta le-am cerut eu americanilor", a declarat Gantz pentru Ynet TV. "Aş cumpăra o altă escadrilă de aparate F-35 şi apoi aş examina ce este de făcut pentru a menţine echilibrul: să continuăm să extindem achiziţiile de F-35, să optăm pentru F-15?", a adăugat el.
Gantz nu a precizat numărul de avioane F-35 pentru noua escadrilă, însă oficiali israelieni au declarat că cele două escadrile deja comandate de Israel includ 50 de aparate.
Coaliţia de guvernare dintre Gantz şi premierul Benjamin Netanyahu s-a destrămat luna trecută şi noi alegeri vor fi organizate pe 23 martie. Ambii îşi menţin funcţiile până când un nou guvern va fi format după alegeri.
Întrebat dacă Israelul ar putea finaliza contractul pentru achiziţia de F-35 cu SUA înainte ca Donald Trump să-şi încheie mandatul, Gantz şi-a exprimat speranţa că acest lucru va fi posibil. "Cred că bugetul apărării are nevoie să fie gestionat în mod corespunzător, să fie protejat. Este un fel de poliţă de asigurare activă", a spus el.
Aparatele F-35 sunt produse de Lockheed Martin Corp, iar F-15 de Boeing Co.
Israelul ar putea achiziționa o a treia escadrilă de avioane F 35
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

18
Donald Trump: Libanul "nu a fost inclus" în acordul de încetare a focului cu Iranul
18

1.785
Miza conflictului din Iran: Statele Unite sunt pregătite să-l ia cu forţa
1.785

26
O invazie de lăcuste a devastat peste 32.000 de hectare în Namibia
26

2.351
Tehnologia secretă cu care CIA l-a localizat pe pilotul american catapultat în Iran: „Dacă inima ta bate, te vom găsi"
2.351

42
Israelul pregătește deschiderea aeroportului Ben Gurion
42

4.432
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
4.432

140
Conducta petrolieră saudită care permite ocolirea Strâmtorii Ormuz, avariată după un atac iranian
140

7.003
Sondaj exploziv pentru alegerile din Ungaria: se resetează total viața politică, dacă cifrele devin realitate
7.003

48
Lideri din Europa şi Canada pledează pentru discuţii "rapide" pentru a se pune capăt războiului în Iran
48

25
Armistițiu în Golf - Irakul şi-a redeschis spaţiul aerian
25

3.497
Ruptură de viziune: Trump vrea retragerea SUA din NATO, dar majoritatea americanilor consideră că apartenenţa la Alianţă aduce beneficii
3.497

44
Ministrul chinez de externe în vizită, joi şi vineri, la Phenian
44

78
Premierul libanez face apel la aliații țării să ajute la oprirea atacurilor israeliene
78
















Comentează