Israelul cedează și acceptă deschiderea frontierei către Egipt

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 16-10-2023

Actualizat: 16-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: BBC

Punctul de trecere a frontierei Rafah, dintre Egipt şi Gaza, se va deschide luni la ora 09:00 (06.00 GMT), a anunţat NBC News, citând un oficial palestinian, notează The Guardian, informează News.ro.

Citând o sursă de securitate, ABC News a relatat că punctul de trecere va fi deschis luni pentru câteva ore, fără a oferi detalii.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat anterior că punctul de trecere va fi redeschis, fără a oferi detalii, după o întâlnire cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi.

Egiptul, Israelul și Statele Unite au convenit să permită străinilor aflați în Gaza să treacă prin punctul de trecere a frontierei Rafah în Egipt, a declarat un înalt oficial egiptean. Este vorba însă doar de cetățeni americani, afirmă sursele implicate în negocieri.

Oficialul afirmă că Israelul a fost de acord să se abțină de la lovirea zonelor prin care străinii ar trece pe drumul lor din teritoriul palestinian asediat. El adaugă că Qatarul a fost implicat în negocieri și participanții au primit aprobarea grupurilor teroriste palestiniene, Hamas și Jihadul Islamic.

Trecerea Rafah este extrem de importantă pentru că este singura

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri