Israelul suspendă intrarea ajutorului trimis de UNICEF pentru Fâşia Gaza

Autor: George Traicu

Publicat: 18-03-2026 11:42

Article thumbnail

Sursă foto: almayadeen.net

Israelul a anunţat marţi suspendarea ajutorului trimis de UNICEF pentru Fâşia Gaza şi provenit din Egipt, afirmând că a dejucat 'o tentativă de contrabandă' cu tabac şi nicotină în încărcăturile umanitare coordonate de agenţia ONU, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Tentativa a fost depistată marţi la punctul de trecere Kerem Shalom, între Israel şi Gaza, pe unde tranzitează şi este inspectat ajutorul ce soseşte din Egipt, a transmis Cogat, organismul Ministerului Apărării însărcinat cu afacerile civile în Teritoriile palestiniene ocupate.

Cogat a anunţat, într-un comunicat, suspendarea 'în urma unei tentative de contrabandă de tabac şi de nicotină în încărcături de ajutor provenite din Egipt şi coordonate de UNICEF'.

Suspendarea va rămâne în vigoare 'până când agenţia va furniza concluziile unei anchete complete, precum şi un răspuns oficial la această problemă', a adăugat Cogat.

Într-un comunicat având ataşată o fotografie cu obiecte confiscate, Cogat afirmă că, în urma unei inspecţii, 'sticle ce conţineau substanţe nicotinice au fost găsite ascunse în interiorul unor pachete cu kituri de igienă'.

Biroul de coordonare a afacerilor umanitare al ONU (OCHA) a declarat marţi că punctul de trecere Kerem Shalom este singurul de intrare pentru ajutorul umanitar şi mărfurile având ca destinaţie Fâşia Gaza.

'În interiorul Gazei, ieri, ONU şi partenerii noştri au putut recupera alimente, kituri de igienă, kituri de dezvoltare pentru copii mici, medicamente şi furaje pentru animale la Kerem Shalom', a declarat OCHA, insistând pe necesitatea de deschidere de noi puncte de trecere.

De la intrarea în vigoare a încetării focului la 10 octombrie 2025 între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, armata israeliană continuă să controleze peste jumătate din Fâşia Gaza, inclusiv toate zonele de frontieră cu Israel şi Egipt, şi impune un asediu foarte strict asupra enclavei în pofida apelurilor repetate ale comunităţii internaţionale de a permite intrarea ajutorului umanitar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri