Mamografiile, la mare căutare în Arad: programări abia peste câteva luni

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 18-03-2026 12:54

Actualizat: 18-03-2026 13:23

Article thumbnail

Sursă foto: providentamedical.r

Lista de aşteptare pentru realizarea de mamografii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad ajunge până în luna iunie, iar autorităţile anunţă că vor extinde capacitatea de diagnosticare prin achiziţia unui alt mamograf, în timp ce anul trecut s-a înregistrat un număr record de testări - 2.584.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Iustin Cionca, afirmă că este nevoie de extinderea capacităţii de diagnosticare pentru ca femeile să nu mai aştepte luni de zile pentru mamografie, potrivit Agerpres.

Astfel, instituţia va achiziţiona un nou echipament pentru SCJU, cu ajutorul fondurilor europene.

"Ne dorim să oferim pacienţilor din Arad acces la cele mai moderne tehnologii medicale. Acest mamograf performant face parte dintr-un proiect amplu prin care dezvoltăm Oncologia, alături de achiziţia unui PET-CT şi a unui SPECT-CT. Este o investiţie esenţială pentru diagnosticarea precoce şi tratamentul eficient, personalizat, al afecţiunilor oncologice", a transmis Iustin Cionca, printr-un comunicat de presă.

În prezent, Spitalul Judeţean are două aparate mamograf, dar unul (vechi de 12 ani) a fost casat, pentru că nu se mai produc piese de schimb.

Conform comunicatului, în judeţ se înregistrează "o creştere semnificativă a solicitărilor pentru investigaţii imagistice". În anul 2024 s-au efectuat 1.778 de mamografii, iar în anul 2025 numărul acestora a crescut la 2.584, fiind un record la SCJU Arad.

În prezent, există o listă de aşteptare până în luna iunie, "ceea ce confirmă necesitatea extinderii capacităţii de diagnostic".

"Cererea este foarte mare, iar noul mamograf va fi pus în funcţiune alături de cel existent, astfel încât să putem reduce timpii de aşteptare", a mai spus preşedintele CJ Arad.

Mamograful ce va fi achiziţionat este superior din punct de vedere tehnic celui existent, având şi modul de puncţie ghidată, care permite o detecţie de maximă precizie a microcalcificărilor, esenţială în diagnosticarea precoce a cancerului de sân.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt5km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri