Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Isteria uleiului, justificată de prețuri: Scumpiri importante la principalele mărci, în ultimele trei luni

sanatateabuzoiana.ro
ulei

Conform datelor preluate din platforma Monitorul Prețurilor, instrument gestionat de către Consiliul Concurenţei, cel mai mic preţ la ulei înregistrat în luna martie a fost de 3,69 RON/litru, în timp ce cel mai mare preţ înregistrat a fost de 11,29 RON/litru. Astfel, prețul mediu la uleiul de floarea soarelui la 1litru, înregistrat în luna martie  anului 2022 este de 9,179 RON.

Prețul mediu are la bază datele încărcate de principalii retaileri în platforma Monitorul Prețurilor și anume Auchan, Carrefour, Cora, Kaufland, Mega Image, Penny, Profi și Selgros.

Prețul mediu la produsul ulei de floarea soarelui la sticla de 1 litru a fost calculat în urma transmiterii datelor de către retaileri, fiind utilizat prețul înregistrat la raft pentru 37 dintre mărcile prezente în magazinele de tip supermarket-hypermarket, printre care: Argus, Ardealul, Apus, Floriol, Spornic, Olpo, Surâsul Soarelui, Raza Soarelui, Sorica, Tomis, Untdelemn Bunica, Unisol, Ulvex, dar și mărcile proprii ale fiecărui retailer.

În perioada ianuarie 2022 – 29 martie 2022, au fost înregistrate următoarele valori ale prețului mediu lunar pentru produsul ulei de floarea soarelui la sticla de 1 litru:

content-image

Conform valorilor prezentate în tabelul de mai sus, în ultimile 3 luni, mai exact în perioada  ianuarie 2022 – martie 2022, a fost înregistrată o creștere a prețului mediu pentru ulei de floarea soarelui 1 litru, de 8,68%.

Dacă ne raportăm la creșterea procentuală de la lună la lună, din intervalul  ianuarie 2022 – martie 2022, se observă o creștere de 3,80% dacă comparăm luna ianuarie 2022 cu luna februarie 2022 și o creștere procentuală de 4,70%, dacă comparăm luna februarie 2022 cu luna martie 2022.

Aceste creşteri de preţuri pot fi rezultatul războiului din Ucraina şi a sancţiunilor impuse Rusiei, precum şi a apropierii sărbătorilor pascale, perioadă în care tendinţa de achiziţionare a produselor alimentare este în creştere, transmite Consiliul Concurenţei, precizând că monitorizează cu atenţie piaţa produselor alimentare, astfel încât companiile să nu profite de această situaţie şi să crească preţurile nejustificat.

„Recomandăm consumatorilor utilizarea aplicației Monitorul Prețurilor pentru a se informa asupra preţurilor la produsele alimentare. O simplă căutare pe această aplicaţie va genera cele mai bune opţiuni din punct de vedere al preţurilor pentru toate alimentele, inclusiv pentru toate mărcile de ulei de floarea soarelui. În acest fel, consumatorii nu vor cumpăra produsele cele mai scumpe şi se pot orienta spre magazinele cu preţuri mai bune”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Aplicația este valabilă atât sub formă de aplicație web, cât şi ca aplicație mobilă (IOS și Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play şi afişează preţurile pentru alimente de la principalii retaileri, oferind multiple facilități de căutare, sortare și filtrare a datelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.