China se pregăteşte să doboare un obiect neidentificat aflat în zbor în spaţiul său aerian, în timp ce în Canada este căutat la sol un obiect zburător în formă cilindrică ce a fost doborât cu ajutorul forţelor aeriene americane, relatează duminică agenţiile DPA şi Reuters, conform AGERPRES.
Potrivit publicaţiei chineze Global Times, un obiect zburător misterios a fost reperat în largul coastei oraşului Rizhao, în provincia Shandong, aflată între oraşele Beijing şi Shanghai. Pescarii aflaţi în zonă au fost atenţionaţi să fie precauţi.
Acest incident survine după ce Statele Unite au doborât în urmă cu o săptămână un balon chinez care, potrivit Washingtonului, ar fi fost folosit de China pentru spionaj, în timp ce Beijingul afirmă că a fost un balon meteo care din cauza vântului a deviat de la traiectoria sa.
Un alt obiect misterios, de data aceasta în formă cilindrică, a fost doborât sâmbătă deasupra Canadei de un avion vânătoare american F-22, în cadrul unei operaţiuni comune a forţelor aeriene din SUA şi Canada.
Despre acesta din urmă premierul canadian Justin Trudeau a anunţat că este în desfăşurare o operaţiune de căutare pentru a localiza obiectul şi a-l analiza. "Avem încă multe de aflat despre el. De aceea analiza acestui obiect va fi foarte importantă", a declarat duminică premierul canadian.
Incidentele continuă. China se pregăteşte să doboare un obiect zburător neidentificat; Canada caută la sol tot un obiect neidentificat doborât
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

89
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
89

686
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
686

1.566
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
1.566

521
Tensiunile din Iran au dus la creșterea Euriborului. Ce înseamnă pentru românii cu credite ipotecare
521

707
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
707

2.480
Trump intră în forță în criza din Golf - Nave de război trimise pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
2.480

1.385
Ministerul Muncii a făcut public proiectul de OUG! Bani în plus pentru pensionari în aprilie și în decembrie
1.385

4.699
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
4.699

2.679
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
2.679

1.417
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
1.417

6.441
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
6.441

2.862
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
2.862

1.502
Ministrul Bogdan Ivan dă ultimele detalii legate de scenariul plafonării prețului la benzină și motorină: 'Va fi din ziua când această decizie va fi adoptată'
1.502
















Comentează