Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Istoricul Marius Oprea, 'vânătorul de securişti', dat afară de la IICCMER de Guvernul PNL: 'M-au silit să-mi evacuez biroul tocmai în Joia Neagră'

marius oprea

Istoricul Marius Oprea, cel care a pus bazele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a părăsit joi instituţia, fiind înlocuit din funcţie de Guvernul Orban. Oprea este de părere că iniţiativa demiterii sale a aparţinut lui Andrei Muraru, consilierul al preşedintelui Iohannis, fostul său "ucenic". Istoricul lucrase la IICCMER ca „detașat în interes de serviciu”.

"A fost, într-adevăr, și pentru mine. Mi-am luat la revedere de la biroul de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, unde mi-am petrecut, în calitate de ”detașat”, ultimii opt ani și jumătate ai vieții. Am strîns cu grijă toate lucrurile adunate în acești ani, în speranța (din ce în ce mai îndepărtată) de a popula cu ele un muzeu al comunismului. Cele mai dragi îmi sînt o straiță, un peretar și un mileu împletit stîngaci de bătrîna văduvă a partizanului Traian Ihuț, vîndut la ceas de seară și ucis de Securitate, care mi-au fost încredințate de fiica acesteia. Acești opt ani au fost ani grei, dar și ani frumoși. Am scris multe cărți despre comunism, întruchiparea Răului și, alături de prietenii mei nedespărțiți Gheorghe, Gabi, Horațiu și Paul, am cutreierat cărările patriei, în căutarea celor uciși de Securitate.

După ce mi-au luat locul de muncă, m-au silit să-mi ”evacuez” biroul tocmai în Joia Neagră. Dar nu-mi pot lua amintirile din acești ani. Am trăit multe momente de pace, de liniște sufletească. Mă simt bine și acum, deși poate n-ar trebui. Un capitol s-a închis, se deschide un altul. Plecînd alungat de la IICCMER, nu plec din menirea mea. Și nu am, slavă Domnului, nici sufletul tulburat și nici vreo suferință a trupului – ceea ce este, după Epicur, rețeta fericirii.

Nu știu dacă la fel se simte și Andrei Muraru, fostul meu ”ucenic”, actual consilier prezidențial, acela care, așa cred eu, a instrumentat alungarea mea de la Institut – căci președintele Johannis și Alexandra Toader, cea pe care a delegat-o să-l reprezinte la CNSAS și apoi să preia IICCMER-ul sînt, în tot acest scenariu, actori secundari. ”Am greșit, vînzînd sînge nevinovat” (Matei, 27, 4), plînge Iuda în Joia Neagră. Eu nu sînt Iisus. Dar n-aș băga mîna în foc că, în rest, nu există comparație. Dumnezeu să-i ierte, căci și eu i-am iertat! Și să aibă și ei un Paște fericit. Dacă cred în Înviere", scrie Marius Oprea pe Facebook.

Istoricul Marius Oprea este cunoscut pentru implicarea sa în anchetele privind victimele Securității, dar și pentru documentarea care viza torționarii comuniști. În baza probelor adunate de istoric, care le-a pus la dispoziția procurorilor, instanța l-a condamnat pe torționarul Alexandru Vișinescu la 20 de ani pentru crime împotriva umanității (în 2016 decizia definitivă).

Marius Oprea a mai fost înlăturat şi în 2010, de Guvernul PDL. La acel moment, printre cei care i-au luat apărarea a fost şi Herta Muller, laureată a Premiului Nobel, care a numit manevra "o bătalie câştigată de structurile vechiului regim".

Alexandra Toader a fost numită la începutul anului în funcţia de preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban. Decizia, în care se precizează că numirea este pentru o perioadă de cinci ani, a fost publicată pe 16 ianuarie în Monitorul Oficial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.