Italia: A scăzut numărul deceselor, în ultimele 24 de ore - Bilanțul național a urcat la 18.849 de morți

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 10-04-2020

Actualizat: 10-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Bilanţul de vineri anunţat de oficialii italieni arată că numărul persoanelor vindecate a crescut, a scăzut cel al internărilor şi este stabil numărul bolnavilor. Victimele sunt încă multe raportate într-o zi, 570, potrivit Protecţiei Civile, scrie La Repubblica.

Vineri, au fost internate la Terapie Intensivă 3.497 de persone, cu 108 mai puţine decât joi. Cu simptome, au fost internaţi 28.242 de oameni, cu 157 mai puţini decât în ziua precedentă.

Citește și: Violeta Alexandru nu își schimbă declarația privind dublarea alocațiilor și creșterea pensiilor

Rămâne însă mare numărul victimelor. În ultimele 24 de ore au murit 570 de persoane (joi au fost 542), totalul ajungând la 18.849.

Persoanele vindecate sunt în total 30.455, o creştere cu 1.985 de persoane într-o zi (joi au fost declarate vindecate 2.099 de persoane).

Citește și: Document oficial: Analiza rapidă a cazurilor confirmate de infecție cu coronavirus Covid-19 din România

Numărul total al celor care au contractat virusul în Italia de la începutul epidemiei este de 147.577 (3.951 de noi infectaţi în ultimele 24 de ore, joi au fost 3.836) dar testele făcute vineri sunt 53.495.

Cele mai multe cazuri de infectare s-au înregistrat în regiunea Lombardia, 56.048, şi 10.238 de decese. În regiunea Emilia Romagna sunt 19.128 de cazuri şi 2.397 de decese, iar în Piemonte sunt 15.012 cazuri şi 1.532 de decese. În Veneto s-au înregistrat 13.421 de cazuri de coronavirus şi 793 de decese.

Citește și: Se dă liber la plecarea din țară! Ministerul Transporturilor va întocmi o procedură pentru grupurile de lucrători sezonieri care pleacă din România spre alte țări .

 

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri