Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Italia restituie Franţei o operă atribuită lui Banksy, furată de la Bataclan în 2019

life.ro
banksy

Italia restituie oficial, marţi, Franţei o operă atribuită lui Banksy, ce reprezintă un omagiu adus victimelor atentatelor din noiembrie 2015 de la Paris, lucrare furată în 2019 şi regăsită recent într-o fermă nu departe de Roma, potrivit AFP.

"Uşa lui Banksy" urmează să fie expusă la Palatul Farnese din Roma, care găzduieşte sediul Ambasadei Franţei în Italia, în prezenţa ambasadorului Christian Masset, a procurorului şef din Aquila, a autorităţilor din regiunea Abruzzo, unde a fost găsită la începutul lui iunie, şi a directorului carabinierilor însărcinat cu protecţia patrimoniului cultural, potrivit news.ro.

Citește și: AVERTISMENT Şase focare familiale cu 26 cazuri de COVID-19, urmare a cererii de externare sau a refuzului internării

Data şi condiţiile reîntoarcerii în Franţa nu au fost anunţate. Potrivit agenţiei italiene Agi, ea ar putea să fie aşezată într-o cutie în sediul UNESCO de la Paris, o informaţie în acest sens însă nu a fost confirmată de organismul ONU.

Opera atribuită celebrului artist stradal britanic Banksy a fost pictată în 2018 pe una dintre uşile de ieşire de siguranţă situată în spatele sălii Bataclan, în pasajul Saint-Pierre Amelot prin care numeroşi spectatori la concertul trupei The Eagles of Death Metal au fugit în timpul atacului terorist.

Realizată cu vopsea albă, opera reprezintă o tânără cu un aer profund întristat, ca un omagiu adus în locul în care 90 de persoane au fost ucise pe 13 noiembrie 2015, într-o serie de atacuri juhadiste care au lovit capitala franceză şi Saint-Denis, în suburbiile sale.

Citește și: Inspecția Muncii a strâns din amenzi 6 milioane de lei în doar 10 zile: Peste 300 de persoane prinse că munceau 'la negru'

Infractorii, cu gagule, au decupat uşa cu polizorul în noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2019. Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

Şase persoane au fost arestate la sfârşitul lui iunie în Franţa în cadrul unei operaţiuni conduse de Direcţia Poliţiei judiciare din Paris, în Alpi şi în regiunile din centru.

Două dintre ele au fost acuzate de furt în formă organizată şi alte patru de tăinuire.

Potrivit Agi, doi dintre suspecţi sunt italieni născuţi în Franţa, în total opt persoane fiind arestate, în timp ce un presupus complice a fugit.

Banksy, care îşi păstrează identitatea secretă, a revendicat pe Instagram opt lucrări realizate în Paris, între care silueta tristă de pe uşa de la Bataclan, o diversiune a operei "Napoleon traversând Alpii" de Jacques-Louis David, o fetiţă desenând un motiv de tapiserie roz pe o svastică în apropiere de "primul centru de primire" pentru refugiaţi la Paris. Sau un şobolan mascat cu un creion, în apropiere de Centre Pompidou.

Aceasta din urmă, "realizată pe spatele unui panou de intrare" a unei parcări, a fost de asemenea furată la începutul lui septembrie 2019. Centre Pompidou, care deţine importante colecţii de artă contemporană, a depus plângere "pentru furt şi distrugere într-un spaţiu din perimetrul său".

Banksy este în prezent unul dintre artiştii contemporani cel mai bine cotaţi în lume.

În octombrie 2018, cumpărătoarea unei reproduceri a uneia dintre cele mai cunoscute imagini semnate de Banksy, "Girl with Balloon", adjudecată la 1,185 milioane de euro la Sotheby's din Londra, a avut surpriza să-şi vadă pânză că se autodistruge parţial printr-un mecanism ingenios ascuns în ramă, decupând o parte din imagine în fâşii subţiri verticale.

În aceste ultime săptămâni, el a publicat pe contul de Instagram un desen în care arată, alături de silueta unui bărbat de culoare, o lumânare aprinsă de la care începe să artă drapelul american, omagiu adus lui George Floyd. El a mai publicat şi un desen anonim cu o statuie, care este demolată, referinţă la atacurile contra monumentelor sau statuilor cu personaje istorice care au legătură cu sclavia şi colonizarea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.