DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Italia trece în altă dimensiune: Le va permite cetățenilor să propună legi, în Parlament

StudentVille
italia alegeri

Camera Deputaţilor din Italia, dominată de populiştii din Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi din Liga (extrema-dreaptă), a adoptat joi un text care le permite cetăţenilor să propună legi, o posibilitate ce nu exista până acum, relatează AFP.

Textul adoptat prevede că un proiect de lege provenit dintr-o iniţiativă cetăţenească şi care primeşte cel puţin 500.000 de semnături trebuie aprobat în interval de 18 luni de către Parlament, care nu poate aduce modificări substanţiale, scrie agerpres.ro.

Citește și: EXCLUSIV Oamenii lui Carmen Dan, scut pentru sora lui Dacian Cioloș! Reacția care dinamitează spusele fostului premier

Dacă Parlamentul nu adoptă proiectul în acest interval sau îl modifică profund, atunci este organizat un referendum pentru această propunere.

Legea este considerată adoptată în forma sa originală dacă peste 25% dintre alegători au votat şi dacă la referendum se obţine un vot pozitiv.

Citește și: Lovitură pentru Toma Cuzin! Actorul care îl interpretează pe Firicel din Las Fierbinți, audiat la DIICOT!

La ora actuală, Constituţia italiană nu prevede decât un referendum de abrogare, care vizează suprimarea de legi, în totalitate sau parţial, iar cvorumul este fixat la 50% plus unu dintre alegători.

Acest proiect de lege, care modifică două articole din Constituţie, trebuie, din acest motiv, să mai treacă şi examenul votului din Senat, apoi se va întoarce în Camera Deputaţilor şi din nou în Senat.

Citește și: Dezvăluire-bombă a avocatului Alinei Bica! De ce ar fi fugit, de fapt, fosta șefă DIICOT în Costa Rica

Toate modificările la Constituţia italiană necesită o aprobare dublă din partea celor două camere ale Parlamentului.

Această idee a legii iniţiativei cetăţeneşti este un cal de bătaie al M5S, care a făcut din democraţia directă şi din implicarea cetăţenilor în procesul decizional una din priorităţile sale în timpul ultimei campaniei electorale.

Citește și: EXCLUSIV Oamenii lui Carmen Dan, scut pentru sora lui Dacian Cioloș! Reacția care dinamitează spusele fostului premier

Teoretic, referendumul poate viza orice tip de lege, cu condiţia ca aceasta să respecte Constituţia.

O decizie preventivă privind admisibilitatea sau nu a proiectului de lege va fi cerută Curţii Constituţionale imediat ce documentul va primi cel puţin 200.000 de semnături şi înainte de a ajunge în Parlament.

Citește și: Lovitură pentru Toma Cuzin! Actorul care îl interpretează pe Firicel din Las Fierbinți, audiat la DIICOT!

Referendumul iniţiativei cetăţeneşti este una dintre revendicările majore ale 'vestelor galbene' în Franţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.