Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Italia va cheltui 2,8 miliarde de euro pentru a ajuta la protejarea consumatorilor de creşterea preţurilor la energie

Ministerul Finanţelor din Italia intenţionează să cheltuie aproximativ 2,8 miliarde de euro din bugetul pe 2022 pentru a ajuta la protejarea consumatorilor de creşterea preţurilor la energie, transmite Bloomberg.

Acest sprijin ar urma să fie concentrat pe primul trimestru al anului următor şi va include economii în valoare de 800 de milioane de euro de pe urma revizuirii taxelor şi a banilor care nu au fost cheltuiţi în lunile precedente, au precizat mai multe surse din apropierea acestui dosar care au dorit să îşi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres.

Un oficial din cadrul Ministerului de Finanţe a confirmat că valoarea totală a măsurilor de sprijin se va ridica la 2,8 miliarde de euro dar nu a dorit să facă alte comentarii.

Guvernul condus de premierul Mario Draghi a pus deja deoparte o finanţare de aproximativ două miliarde de euro în proiectul de buget pe 2022. Anunţarea unor fonduri suplimentare vine în contextul în care Parlamentul de la Roma urmează să voteze planul fiscal iar presiunile politice pentru ajutarea familiilor cu probleme se înmulţesc.

De asemenea, Italia a cerut Uniunii Europene să analizeze soluţii pe termen mediu pentru a răspunde la creşterea facturilor la electricitate pe măsură ce Europa intră în iarnă. Un semn al consecinţelor posibile dacă nu se iau acţiuni suficiente este situaţia din Marea Britanie unde creşterea explozivă a preţurilor la electricitate a forţat unele companii industriale să reducă producţia şi să ceară ajutorul statului.

Italia a alocat deja 1,2 miliarde de euro în luna iunie şi peste trei miliarde de euro în septembrie pentru a contracara efectele creşterii preţurilor la electricitate. Cu toate acestea, o soluţie facilă la creşterea facturilor nu se întrevede: livrările de gaze ruseşti sunt limitate iar alţi exportatori precum Qatarul spun că produc la capacitate maximă.

Ministrul italian al Dezvoltării Economice, Giancarlo Giorgetti a avertizat joi că există riscul întreruperilor în aprovizionarea cu electricitate în Europa şi a reafirmat angajamentul guvernului de la Roma de a diminua impactul costurile ridicate la energie, în special pentru gospodăriile care se confruntă cu dificultăţi financiare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.