Italia va găzdui conferința pentru reconstrucția Ucrainei în iulie 2025

Autor: George Traicu

Publicat: 11-10-2024

Actualizat: 11-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Roma va găzdui următoarea Conferință pentru refacerea Ucrainei, la 10-11 iulie 2025. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul italian Giorgia Meloni, în urma discuțiilor cu președintele Volodimir Zelenski.

„Ucraina nu este singură și vom fi alături de ea atâta timp cât va fi necesar”, a declarat Meloni reporterilor după ce a luat cina cu liderul ucrainean în timpul turneului său fulger în patru capitale europene.

După conferințele anterioare din Elveția, Londra și Berlin, Meloni a anunțat că următoarea Conferință pentru redresarea Ucrainei va avea loc la 10-11 iulie 2025, la Roma, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Italia a fost un susținător puternic al Kievului în lupta sa împotriva forțelor rusești, trimițând ajutoare și arme - deși a afirmat că acestea din urmă pot fi folosite numai pe teritoriul ucrainean.

Meloni a declarat joi că sprijinul Romei vizează „punerea Ucrainei în cele mai bune condiții posibile pentru a construi o masă de negociere pentru pace, o pace... care nu poate fi o capitulare”.

Mai devreme joi, Zelensky a declarat că o încetare a focului cu Rusia nu a fost în discuție cu aliații europeni și a cerut mai mult sprijin occidental înainte de o iarnă grea.

Vineri, președintele se va întâlni cu Papa Francisc la Vatican, ca parte a călătoriei sale de 48 de ore care include, de asemenea, Londra, Paris și Berlin.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri