Fostul consilier al președintelui Traian Băsescu, Iulian Fota, spune că președintele Nicușor Dan a avut un discurs patetic la summitul „Dialog pentru dezvoltare“ în care a recunoscut explicit că statul român e incapabil de proiecte şi a cerut ajutorul mediului de afaceri, pentru a lua locul statului ca să reformeze România.
Statul trebuie să dea peste degete celor care sabotează Apărarea
"Discursul ăsta mi se pare un pic prea patetic ca să fie pe gustul meu. În fine, eu am un sentiment de mândrie că lucrez pentru statul român de 25 sau 30 de ani, pentru că statul ăsta a avut şi momente de glorie. Unul dintre ele, în primăvară: faptul că statul român a dat peste degete, ca să zic aşa, unei grupări americane aliniată – cel puţin asta înţeleg eu din comunicatul SVR-ului (serviciul de spionaj al Rusiei – n. red.) – cu Moscova în ceea ce ţine de conducerea României. Mie mi s-a părut un moment de mare demnitate, un real moment de apărare a suveranităţii şi un punct în care am fost mândru de statul român. Mai sunt şi alte momente bune ale statului român, că altfel nu intrăm în NATO şi UE şi multe alte chestiuni. Problema, şi asta trebuie să înţeleagă preşedintele Nicuşor Dan, este că statul, din păcate, este sufocat în momentul ăsta nu de clientela politică, pentru că nici asta n-ar fi o problemă, ci de mediocritatea şi incompetenţa oamenilor care lucrează pentru stat! De-aia nu vezi idei, de aia nu vezi ambiţie, de aia nu vezi curaj", spune Fota, pentru News.ro.

Ce strategie trebuie să adopte Nicușor Dan
"Deci, pur şi simplu, preşedintele trebuie să facă altceva: trebuie să schimbe modul ăsta mediocru în care e utilizată resursa umană. Pentru că statul român are şi oameni de mare valoare! Are oameni de mare valoare care lucrează pe afară. Eu am dat de curând un exemplu pe Facebook. Domnule, avem doi ambasadori, oameni care au avut funcţii importante în statul român, chiar foarte importante: Sorin Ducaru şi Mihnea Motoc, care stau şi o freacă pe la Bruxelles. Probabil că salariile sunt bune, nimic de zis, dar ei nu au acolo funcţii de mare responsabilitate, deşi sunt oameni cu foarte multă competenţă! De ce nu-l trimiţi, de exemplu, pe Sorin Ducaru ambasador în Spania, unde acum n-avem ambasador şi unde Sorin se cunoaşte cu toate elita spaniolă? Deci, Sorin Ducaru ar fi perfect pentru postul ăla! Am văzut acum că s-au dat nişte grade de ambasador. Nu vreau să fiu răutăcios, dar dacă intru în lista aia şi-o scutur un pic, n-o să iasă lucruri chiar frumoase la suprafaţă! Adică să ni se spună dacă numai prietenii contează în ţara asta, ca să ştim şi noi un pic ce avem de făcut! Deci problema statului este că are resursă umană, dar nu ştie să o folosească din tot felul de motive. Cât timp e vorba despre corupţie, normal că toată lumea trebuie să-şi ţină gura şi atunci loialitatea e mai importantă decât competenţa!", mai adaugă fostul consilier.
Numirea lui Lazurca pe Securitate, un lucru bun, spune Fota
"Dar la criză nu ieşi din criză cu oameni care sunt loiali, dar incompetenţi. Pentru că la criză competenţa contează cel mai mult. Aşadar, aici preşedintele mai bine ar da semnalul… Şi dânsul a început bine! Valentin Naumescu la Palatul Cotroceni (consilier prezidenţial pe afaceri europene – n. red.) este o veste excepţională! Lazurcă: un om cu multă experienţă. Sunt doar doi. Dar e un început bun. Preşedintele să dea semnalul! Să ceară chestia asta şi prin ministere, şi prin agenţii. Şi o să vedeţi că statul o să funcţioneze altfel. Şi, da, e o idee bună să apelezi şi la privat, dar nu să-ţi facă privatul treaba! Privatul să te ajute, să-ţi dea oameni... Deşi asta e foarte greu, că oamenii în privat sunt foarte bine plătiţi. Cine mai vine de la un salariu de 5-6 şi mai multe mii de euro să lucreze la stat, când un secretar de stat ia 9.700 lei, adică nici 2.000 euro? Deci, haideţi să privim problema aşa cum e! E o idee bună ca privatul să ne ajute, să ne dea inclusiv expertiză, dar nu înainte ca statul să epuizeze toate metodele şi căile de a schimba paradigma, să treacă pe paradigma unor oameni mai pricepuţi, mai competenţi, că altfel n-o să o scoatem la capăt! Şi nu vor veni, asta e o iluzie, că vine privatul să ne salveze, pentru că privatul e şi el într-o postură complicată acum, într-un moment greu şi s-ar putea ca nici el să nu aibă suficienţi oameni pentru transformarea asta prin care trece. Şi atunci tot aici ajungem, ca statul să caute în interior, că încă mai are oameni de bună calitate. Şi să lase, cum să zic… În fine… Instrumentele docile un pic deoparte, că nu o scoate la capăt cu ele", conchide Fota.






























Comentează