Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ivan Patzaichin se retrage din grupul consultativ propus de Alianţa USR-PLUS pentru stabilirea conducerii executive a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta

Inquam Photos / Alexandru Busca
Ivan Patzaichin

Ivan Patzaichin se retrage din grupul consultativ propus de Alianţa USR-PLUS pentru stabilirea conducerii executive a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, declarându-se surprins de violenţa atacurilor la adresa sa pe acest subiect, potrivit news.ro.

”Cred foarte tare în ideea de a decide transparent, printr-un proces de consultare, cine să fie guvernatorul ARBDD. Tocmai de aceea am acceptat să fiu parte din acest proces, însă am fost surprins de violenţa atacurilor la adresa mea pe acest subiect.

Sunt mulţi oameni de calitate în Tulcea, şi sunt convins că vor găsi posibilitatea de a colabora şi fără mine. Aşa că mă voi retrage din această activitate. Eu n-am avut niciodată alte interese decât de a contribui la dezvoltarea Deltei şi la bunăstarea oamenilor săi.

Citește și: Dragnea ia primul contact cu procurorii DNA în 2021 - A fost adus de la penitenciar pentru audieri în dosarul vizitei în SUA

Nu doresc să trebuiască să dovedesc mereu şi mereu acest lucru, sau prin prezenţa mea să pun în pericol acest proces. Sper să continue această consultare, să ducă la rezultate frumoase şi le doresc succes celor ce o vor duce la bun sfârşit”, a scris Patzaichin pe Facebook.

Alianţa USR-PLUS a propus vineri un proces transparent şi consultativ pentru stabilirea conducerii executive a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), responsabilitate care a revenit Alianţei după negocierile cu partenerii de coaliţie.

Pentru începerea procesului de recrutare, cei doi co-preşedinţi ai Alianţei i-au adresat o invitaţie lui Ivan Patzaichin să formeze un grup consultativ reprezentativ pentru Delta Dunării din care să facă parte asociaţii şi actori relevanţi şi cu interese diverse. Acest grup consultativ va avea rolul de a stabili mandatul viitorului guvernator, profilul ideal şi elementele de competenţă necesare pentru a demara proiecte în sprijinul comunităţii, arată un comunicat de presă al USR-PLUS.

USR-PLUS consideră că viitorul guvernator al Deltei Dunării şi echipa sa trebuie să regândească rolul ARBDD prin armonizarea obiectivelor economice, de mediu şi patrimoniul natural şi cultural şi cu sprijinul şi implicarea în decizii a comunităţii locale şi asociaţiilor civice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.