Jaf la mașina Poștei în Balș - Atacatorul a fugit cu o sumă importantă

Autor: George Traicu

Publicat: 09-09-2019

Actualizat: 09-09-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.radiocluj.ro

O persoană cu fața acoperită a atacat o mașină a Poștei, în orașul Balș din județul Olt, și a fugit cu o genată plină cu bani. Victima agresiunii, un bărbat de 65 de ani, a ajuns la spital, potrivit mediafax.

Poliția Olt a anunțat că luni dimineață, o persoană necunoscută, cu fața acoperită, a furat, prin violența, o geantă cu o sumă de bani dintr-o mașină, din orașul Balș, după care a fugit.

„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș, împreună ce cei din cadrul Serviciului de Investiții Criminale s-au deplasat de îndată la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și identificării celui care a săvârșit fapta”, susțin polițiștii din Olt.

Reprezentanții Ambulanței Olt au declarat că un bărbat de 65 de ani a fost atacat și a ajuns la spital, având traumatism toracic.

Surse locale spun că mașina atacată era a Poștei, iar bărbatul atacat poștaș.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri