Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat vineri, pe când se afla într-o deplasare în Mexic, că bijuteriile Coroanei furate din Muzeul Luvru vor fi găsite şi a promis că securitatea muzeului parizian va fi revizuită, informează AFP potrivit Agerpres.
''Am început să interogăm o parte din banda care a participat la jaf. Bijuteriile vor fi găsite, aceştia vor arestaţi, vor fi judecaţi'', a promis şeful statului în cadrul unei intervenţii pentru canalul Televisa, în timpul unui turneu în America Latină.
''După ceea ce s-a întâmplat, care a fost un şoc pentru toată lumea'' este ''ocazia de a deveni încă şi mai puternici'', a declarat Emmanuel Macron.
Pe 19 octombrie, hoţii au reuşit să pătrundă în Muzeul Luvru şi să fure bijuterii în valoare de 88 de milioane de euro, care rămân de negăsit. Patru suspecţi au fost puşi sub acuzare şi reţinuţi de Poliţia franceză.
Printre cele opt piese ''de o valoare patrimonială inestimabilă'', potrivit autorităţilor, se numără şi diadema împărătesei Eugénie (soţia lui Napoleon al III-lea), încrustată cu aproape 2.000 de diamante.
Curtea de Conturi a criticat dur în ultimii ani managementul muzeului, afirmând joi, într-un raport, că instituţia a neglijat securitatea în avantajul atractivităţii.
''Securitatea Muzeului Luvru va fi complet regândită'', a dat asigurări Emmanuel Macron vineri, evocând planul ''Noua Renaştere a Luvrului'', anunţat în luna ianuarie, care va duce la crearea unei noi intrări şi a unei săli dedicate celebrei Gioconda de Leonardo da Vinci.
Curtea de Conturi a revizuit în creştere costurile proiectului la 1,15 miliarde de euro faţă de 700-800 milioane de euro, sumă evocată de anturajul şefului statului. Instituţia consideră că proiectul ''nu are finanţare'' în acest stadiu.
Între timp, conducerea celui mai vizitat muzeu din lume a prezentat vineri ''măsuri de urgenţă'' cu prilejul unui consiliu extraordinar al administraţiei, printre care crearea unui post de ''coordonator al siguranţei'' şi instalarea unor camere de supraveghere suplimentare. Lipsa acestora în perimetrul exterior muzeului a fost criticată. A






























Comentează