Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a recunoscut marţi că criza coronavirusului este 'una din cele mai mari provocări pentru generaţia noastră', după ce minimalizase timp de o săptămână ameninţarea epidemiei de COVID-19 şi criticase restricţionarea activităţilor publice, consemnează dpa potrivit Agerpres.
'Virusul este o realitate', a spus şeful statului într-un discurs televizat - al patrulea pe tema crizei - în care s-a arătat preocupat atât de salvarea de vieţi, cât şi de păstrarea locurilor de muncă şi a atras atenţia că măsurile de combatere a virusului nu trebuie să fie mai nocive decât boala.
'Ce se va întâmpla cu vânzătorii ambulanţi, cu menajerele şi alţi lucrători independenţi, cu care m-am întâlnit în viaţa publică?', s-a întrebat Bolsonaro.
Peste 40% din brazilieni depind de munca la negru şi nu au aproape niciun fel de economii care să le permită să reziste, menţionează dpa. De mai bine de două săptămâni, în Brazilia are loc un protest la fiecare discurs al preşedintelui: oamenii bat în oale şi tigăi pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de măsurile de combatere a pandemiei, considerate periculos de slabe. De la ferestrele deschise se aud strigăte - 'Ucigaşule!', 'Jos Bolsonaro!'.
Preşedintele a cerut acum o săptămână, tot într-un discurs la televiziune, 'revenirea la normalitate', o poziţie care, potrivit agenţiei citate, l-a izolat tot mai mult politic. Marţi, el a subliniat că guvernul a luat deja măsuri cum ar fi îngheţarea preţurilor medicamentelor timp de 60 de zile.
Jair Bolsonaro și-a schimbat părerea cu privire la noul coronavirus: 'Una din cele mai mari provocări pentru generaţia noastră',
Explorează subiectul
Articole Similare

1.224
Se conturează o opoziție armată față de regimul de la Teheran - Baza se află în Irak
1.224

36
Corpurile a şapte migranţi găsite pe o plajă din vestul Libiei
36

2.659
VIDEO Uciderea baronului drogurilor din Jalisco a declanșat un adevărat război în Mexic - Haos pe străzi și pe aeroporturi/ Este o zonă de război la sol în Jalisco și Puerto Vallerta
2.659

1.709
Cazul Epstein explodează la poliția londoneză - Detalii despre relația dintre prințul Andrew și Jeffrey Epstein
1.709

48
Siria a închis tabăra unde au fost ţinute în detenţie rude ale jihadiştilor Statului Islamic
48

2.252
Iranul se pregătește de război - Contract de jumătate de miliard de dolari cu Rusia
2.252

3.533
Acuzații grave. O cunoscută influenceriță a murit la doar 27 de ani. Tocmai făcuse o operație estetică
3.533

2.806
Cel mai puternic cartel al drogurilor a fost decapitat - Lovitură dură pentru traficanții mexicani
2.806

118
Furtună de zăpadă la New York - Zohran Mamdani a anunţat o interdicţie temporară de deplasare
118

1.429
Viktor Orban, dezlănțuit în prima zi de campanie: 'Oricine ne mușcă își va rupe dinții' / Critici în rafală la adresa Ucrainei și Europei
1.429

1.913
Ungaria șochează Europa: Va bloca cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
1.913

3.201
Frustrarea lui Trump: De ce nu a capitulat Iranul?
3.201

60
Tarifele lui Trump - UE aşteaptă de la SUA să respecte acordul comercial din 2025
60

















Comentează