Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jamie Foxx și-a cerut scuze comunițății evreiești pentru mesajele antisemite

variety.com
jamie foxx 1

Jamie Foxx, spitalizat în primăvară din motive care rămân misterioase, actorul a prezentat scuze, sâmbătă, comunităţii evreieşti, după ce a publicat pe contul său de Instagram un mesaj care ar putea transmite stereotipuri antisemite.

Postarea de pe Instagram aflată în centrul controversei a fost publicată vineri. „L-au ucis pe acest tip pe nume Jesus.... Ce crezi că o să-ţi facă?! #fakefriends #fakelove”, a scris actorul în vârstă de 55 de ani, care a câştigat un Oscar pentru interpretarea lui Ray Charles în filmul „Ray”, conform news.ro

La ce s-a referit actorul folosind acest „ei”? Unii internauţi şi mai multe asociaţii americane de combatere a antisemitismului au văzut în acest gest o referire la teoria „poporului deicid”, potrivit căreia poporul evreu este responsabil de moartea lui Iisus. „Kanye (West) a spart contul de Instagram al lui Jamie Foxx?”, a ironizat ONG-ul Stop Antisemitism, referindu-se la rapperul care a fost ostracizat pentru declaraţiile sale antisemite.

Actriţa Jennifer Aniston a reacţionat pe Instagram atunci când a fost întrebată dacă i-a plăcut postarea lui Jamie Foxx: „Îmi face foarte rău. Nu am dat 'like' la acea postare în mod intenţionat sau din greşeală. Mai important (...), eu nu susţin antisemitismul în niciun fel”.

Confruntat cu controversa, Jamie Foxx a ales în cele din urmă să şteargă mesajul iniţial înainte de a-şi prezenta „scuzele faţă de comunitatea evreiască şi faţă de toţi cei care s-au simţit jigniţi de postarea sa”.

„Ştiu acum că este posibil ca vorbele folosite să fi rănit şi îmi pare rău pentru asta. Nu a fost niciodată intenţia mea”, continuă actorul. „Pentru a clarifica, am fost trădat de un prieten fals şi asta este tot ce am vrut să spun prin „ei”, nimic mai mult. Nu am decât dragoste în inima mea pentru toată lumea”, a încheiat Jamie Foxx. „Iubesc şi susţin comunitatea evreiască. Îmi cer scuze sincer tuturor celor care au fost răniţi”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.