Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jandarmeria a adus la buget, în primul trimestru, aproape 1,5 milioane lei - Peste 60 de milioane de euro, valoarea ultimului transport special asigurat

digi24.ro
jandarmerie

Jandarmeria Română anunţă, luni, că a adus la bugetul de stat, în primul trimestru al anului, aproape 1,5 milioane lei, multe dintre misiunile executate fiind contra-cost. Peste 60 de milioane de euro a fost valoarea ultimului transport special asigurat, respectiv opere de artă din categoria tezaur aparţinând Muzeului Brukenthal din Sibiu şi care au fost transportate în Bucureşti pentru expoziţia ART SAFARI, potrivit news.ro.

”De la începutul anului şi până în prezent, Jandarmeria Română, prin structurile specializate, a executat peste 3.000 de misiuni de pază a transporturilor speciale. Din totalul acestora, 36,22% au fost executate contra cost, fiind generate venituri în cuantum de aproximativ 1,30 milioane lei, care, potrivit prevederilor legale, sunt vărsate integral la bugetul de stat”, anunţă, luni, Jandarmeria Română.

Sursa citată a precizat că peste 60 de milioane de euro reprezintă valoarea ultimului transport special asigurat cu pază de efectivele Jandarmeriei Române.

”Este vorba despre opere de artă clasate în categoria tezaur, care aparţin Muzeului Brukenthal din Sibiu şi care au fost transportate în Bucureşti, pentru expoziţia ART SAFARI”, a precizat sursa citată.

Jandarmeria Română anunţă, de asemenea, că asigură paza a peste 1.300 de obiective de importanţă deosebită pentru activitatea statului, precum şi obiective de interes strategic, sediile instituţiilor diplomatice, instanţe, parchete, dar şi obiective economice şi financiar-bancare.

”Tot în paza Jandarmeriei se află şi obiectivele cu valoare strategică în domeniul energiei nucleare, unul dintre cele mai importante obiective din această categorie fiind Centrala Nucleară de la Cernavodă”, a mai precizat sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.