Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jandarmii din Harghita au fost solicitaţi să intervină de 12 ori, în weekend, pentru îndepărtarea unor urşi din gară și din curțile oamenilor

urs arthur

Jandarmii din Harghita au fost solicitaţi să intervină de 12 ori, în weekend, pentru îndepărtarea unor urşi, animalele aflându-se pe peronul gării, în bucătăria unui hotel şi în curţile unor oameni.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Harghita, de vineri şi până luni, au fost primite 12 apeluri prin 112, prin care era semnalată prezenţa unor urşi în localităţile Băile Tuşnad, Borsec şi Topliţa.
“Patru apeluri au fost înregistrate vineri, 9 iulie, începând cu ora 21:06, trei din staţiunea Băile Tuşnad şi unul din Borsec. La apelurile din Băile Tuşnad a intervenit un echipaj de jandarmerie, iar la Borsec, un echipaj de ordine publică format din jandarm şi poliţist. Dacă la Băile Tuşnad a fost nevoie ca urşii să fie îndepărtaţi în afara localităţii, la Borsec, ursul nu a fost găsit”, se arată în comunicat, conform news.ro
Sursa citată a menţionat că sâmbătă au fost înregistrate şapte apeluri, patru din Băile Tuşnad şi trei din municipiul Topliţa.
“Primul apel a fost făcut la ora 00:01, fiind semnalată o ursoaică cu pui pe peronul gării din staţiune, aceasta fiind îndepărtată înspre pădure. Noaptea s-a încheiat cu un apel făcut de către un domn, prin care se semnala prezenţa unei ursoaice cu pui în bucătăria unui hotel din Băile Tuşnad. Un echipaj de ordine publică, format din poliţist şi jandarm a reuşit scoaterea acesteia din interiorul clădirii şi îndepărtarea înspre pădure, în afara zonelor locuite”, mai precizează comunicatul.
Jandarii au menţionat că au urmat trei apeluri într-un timp foarte scurt, făcute din Topliţa, începând cu ora 13:00, fiind observat un urs care se deplasa prin curţile caselor, inclusiv prin râul Mureş. La faţa locului au fost trimise atât echipaje de jandarmerie, cât şi echipaje de poliţie, ursul într-un final părăsind zona unde fusese semnalat.
Ziua de sâmbătă a fost încheiată de două apeluri făcute din Băile Tuşnad, la o distanţă de două ore, în ambele cazuri jandarmii îndepărtând urşii înspre pădure.
“Duminică, 11 iulie, ora 20:44, am înregistrat ultimul apel, un bărbat semnalând prezenţa unui urs în apropierea unui hotel din Băile Tuşnad. Ursul se afla în apropierea unui tomberon şi se hrănea cu resturi alimentare. Echipajul de jandarmerie a îndepărtat ursul înspre pădure. În toate cazurile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent şi au fost anunţate autorităţile cu atribuţii în acest domeniu, alături de care colaborăm, nefiind înregistrate alte evenimente”, a mai transmis Jandarmeria Harghita.
Jandarmii reamintesc oamenilor ca fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.