Jannik Sinner a condus Italia în semifinalele Cupei Davis

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-11-2024

Actualizat: 22-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, a calificat echipa Italiei în semifinalele Cupei Davis, cu scorul de 2-1 în faţa Argentinei, joi seara, la Malaga (Spania), gazda turneului final al acestei competiţii, potrivit Agerpres.

Sud-americanii au obţinut primul punct în această întâlnire, prin Francisco Cerundolo (locul 30 ATP), învingător cu 6-4, 6-1 în faţa italianului Lorenzo Musetti, jucător mai bine clasat în ierarhia mondială (locul 17).

Sinner a restabilit însă egalitatea, după ce a reuşit să se impună fără probleme, cu 6-2, 6-1, în faţa argentinianului Sebastian Baez. Liderul clasamentului ATP a contribuit apoi şi la punctul decisiv, pe care l-a obţinut în meciul de dublu, în care a făcut pereche cu Matteo Berrettini. Cei doi au trecut cu 6-4, 7-5 de cuplul argentinian compus din Maximo Gonzalez şi Andres Molteni.

Italia, care a cucerit anul trecut Salatiera de Argint, la aproape 50 de ani de la primul său succes în Cupa Davis (1976), va înfrunta sâmbătă în semifinale echipa Australiei, învingătoare la rândul ei, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Statelor Unite, în prima confruntare derulată joi la Malaga.

Rezultate înregistrate în sferturile de finală ale Cupei David:

Marţi

Olanda - Spania 2-1

Botic van de Zandschulp (Olanda) - Rafael Nadal (Spania) 6-4, 6-4

Carlos Alcaraz (Spania) - Tallon Griekspoor (Olanda) 7-6 (7/0), 6-3

Wesley Koolhof/Botic van de Zandschulp (Olanda) - Carlos Alcaraz/Marcel Granollers (Spania) 7-6 (7/4), 7-6 (7/3)

Miercuri

Germania - Canada 2-0

Daniel Altmaier (Germania) - Gabriel Diallo (Canada) 7-6 (7/5), 6-4

Jan-Lennard Struff (Germania) - Denis Shapovalov (Canada) 4-6, 7-5, 7-6 (7/5)

Joi

Australia - SUA 2-1

Thanasi Kokkinakis (Australia) - Ben Shelton (SUA) 6-1, 4-6, 7-6 (16/14)

Taylor Fritz (SUA) - Alex De Minaur (Australia) 6-3, 6-4

Matthew Ebden/Jordan Thompson (Australia) - Tommy Paul/Ben Shelton (SUA) 6-4, 6-4

Italia - Argentina 2-1

Francisco Cerundolo (Argentina) - Lorenzo Musetti (Italia) 6-4, 6-1

Jannik Sinner (Italia) - Sebastian Baez (Argentina) 6-2, 6-1

Jannik Sinner/Matteo Berrettini (Italia) - Maximo Gonzalez/Andres Molteni (Argentina) 6-4, 7-5

 

Programul semifinalelor:

Vineri

Germania - Olanda

 

Sâmbătă

Italia - Australia

 

Finala Cupei Davis este programată duminică începând de la ora locală 16:00 (17:00 - ora României).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri