Jannik Sinner, în turul trei la Cincinnati, după cea mai rapidă victorie a sa în 2025

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 10-08-2025 08:38

Actualizat: 10-08-2025 11:38

Article thumbnail

Sursă foto: @Wimbledon

Jannik Sinner, revenit pe terenuri la aproape o lună după victoria de la Wimbledon, l-a învins pe columbianul Daniel Elahi Galan, scor 6-1, 6-1, în primul său meci din turneul de la Cincinnati.

Numărul 1 mondial italian a câştigat primele cinci game-uri în 15 minute, fără a-i acorda nicio şansă adversarului său, clasat pe locul 144 şi trecut prin calificări

El a câştigat meciul în 59 de minute, cea mai rapidă victorie a sa în 2025. „Nu ştiam la ce să mă aştept”, a declarat el după această revenire reuşită. „Sunt mulţumit, pentru că nu este uşor să joci aici”, precizând că „mingea se mişcă foarte repede şi trebuie să serveşti cu mare precizie”.

În turul următor, el va juca în compania canadianului Gabriel Diallo, locul 35 mondial.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri