Japonia - Activişti cer Curţii Supreme să recunoască căsătoria între persoane de acelaşi sex

Autor: George Traicu

Publicat: 03-12-2025 18:44

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Activişti în favoarea egalităţii drepturilor au cerut miercuri celei mai înalte jurisdicţii japoneze să declare ”neconstituţional” refuzul Japoniei de a recunoaşte uniunile între persoane de acelaşi sex, în urma unei înfrângeri la o Curte de Apel la Tokyo, relatează AFP, potrivit nes.ro.

Această Curte de Apel a stabilit, săptămâna trecută, că refuzul legislaţiei japoneze de a recunoaşte căsătoriile între persoane de acelaşi sex nu încalcă Constituţia japoneză - un verdict care a zguduit comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor din arhipelag.

Peste zece cupluri au angajat acţiuni în justiţie în întreaga ţară şi cer despăgubiri statului din cauză că le-a împiedicat să se căsătorească.

În cinci dintre aceste şase proceduri, Curţi de Apel au stabilit că obstacolul legal este ”neconsituţional”.

Hotărârea pronunţată vineri la Tokyo constiruie, astfel, prima înfrângere în apel a susţinătorii egealităţii drepturilor matrimoniale, care au făcut apoi un recurs la Curtea Supremă.

”SUNT CU ADEVĂRAT ŞOCAT DE HOTĂRÂREA CURŢII DE APEL”

Miercuri, reclamanţi veniţi din întreaga ţară, din Insula Hokkaido (nord) şi din regiunea Kumamoto (sud), s-au întâlnit cu avocaţii lor pentru a le preda o scrisoare adresată celei mai înalte jurisdicţii din ţară.

”Sunt cu adevărat şocat de hotărârea Curţii de Apel”, a declarat presei unul dintre reclamanţi, Shinya Yamagata, în faţa instanţei, la Tokyo.

”Nu mi-aş fi imaginat nciodată că justiţia ne-ar discrimina şi răni atât de profund”, a adăugat el.

”Ceea ce cerem este pur şi simplu dreptul obişnuit de a ne căsători”, a declarat o reclamantă, Haru Ono.

Ea a crescut trei copii împreună cu partenera sa, timp de 20 de ani, şi declară că s-a confruntat cu ”diverse dificultăţi”, de exemplu în timpul vizitelor la spital, la copii, unde doar una dintre ele putea fi prezentă.

Reclamanţii cer în această scrisoare Curţii Constituţionale ”să-şi exercite autoritatea şi responsabilitatea în calitate de bastion al drepturilor omului şi să pronunţe o hotărâre clară de neconstituţionalitate” a interzicerii căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

CĂSĂTORIA NECESITĂ ”CONSIMŢĂMÂNTUL RECIPROC AL AMBELOR SEXE”

Japonia este singurul stat membru G7 care nu recunoaşte uniunile între persoane de acelaşi sex.

În Asia, doar Taiwanul, Thailanda şi Nepalul autorizează căsătoria gay.

Sondajele arată o susţinere tot mai puternică faţă de legi în favoarea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor în Japonia.

Însă partidul conservator aflat la putere apărăr ”valorile familiale tradiţionale”, iar noua şefă a Guvernului Sanae Takaichi se opune uniunilor între homosexuali.

Zeci de oraşe mari, inclusiv Tokyo, eliberează certificate de parteneriat, care le permit cuplurilor de acelaşi sex să fie considerate căsătorite în anumite domenii, de exemplu al locuinţelor şi sănătăţii.

Multe întreprinderi japoneze mari oferă aceleaşi avantaje familiale angajaţilor homosexuali ca ale celor heterosexuali.

Constituţia japoneză din 1947 prevede că o căsătorie necesită ”consimţământul reciproc al ambelor sexe”, dar şi că toate persoanele ”sunt egale în faţa legii”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri