Japonia a marcat marţi 23 de ani de la atacul cu gaz sarin de la metroul din Tokyo, comis de adepţii unei secte, relatează AFP, conform agerpres.ro.
Angajaţii reţelei de metrou au ţinut un moment de reculegere şi au depus flori în timpul unei ceremonii solemne organizate în staţia Kasumigaseki, una dintre staţiile de metrou vizate de atacul comis în dimineaţa zilei de 20 martie 1995.
Treisprezece persoane au murit şi alte câteva mii s-au intoxicat cu gaz în momentul în care membri ai sectei Aum Shinrikyo au plasat în vagoane pachete cu gaz sarin pe care le-au spart cu ajutorul vârfurilor ascuţite de la umbrele şi au fugit pentru a scăpa de substanţa neurotoxică, incoloră şi inodoră emanată.
Mii de pasageri au ieşit din staţiile de metrou vărsând şi tuşind, sufocându-se, în timp ce serviciile de urgenţă ofereau ajutor oamenilor pe trotuare. Ambulanţele circulau în toate direcţiile, elicopterele au aterizat pe drumurile principale pentru a evacua persoanele intoxicate.
După ani de tergiversări, procesul celor 13 membri ai sectei găsiţi vinovaţi de crime, dintre care 10 pentru acest atac cu gaz sarin, s-a încheiat în ianuarie, deschizând calea execuţiei lor.
Autorităţile au început săptămâna trecută să separe condamnaţii şi să-i transfere către locurile de detenţie echipate pentru a putea executa deţinuţii prin spânzurare.
Aceste transferuri au lăsat să se înţeleagă că liderul sectei, Shoko Asahara, şi 12 dintre discipolii săi vor fi executaţi în curând.
În Japonia, execuţiile nu sunt anunţate public, nici chiar familiilor condamnaţilor, decât după ce acestea au avut loc.
Unii experţi se opun spânzurării membrilor sectei, cu excepţia executării lui Asahara, estimând că autorităţile riscă să îi facă pe aceştia "martiri", ceea ce ar ajuta sectele provenite din Aum Shinrikyo să recruteze noi membri.
Japonia marchează 23 de ani de la atacul cu gaz sarin de la metroul din Tokyo
Articole Similare

1.308
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
1.308

2.154
Fost ministru din Ucraina, arestat în timp ce încerca să fugă din ţară: e implicat în cel mai mare scandal de corupție din țară
2.154

3.875
Nicușor Dan a decis: acceptă invitația lui Donald Trump și merge la Consiliul Pǎcii de la Washington
3.875

2.222
Şeful Statului Major rus anunţă noi cuceriri teritoriale în Ucraina: urmează noi atacuri într-o anumită zonă
2.222

3.644
VIDEO Incident șocant în Italia: Un român a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate chiar de lângă părinții ei / Copilul a suferit o fractură la picior
3.644

4.331
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
4.331

3.060
VIDEO Obama îl „torpilează” pe Trump: „dictatură și spectacol de clovni”
3.060

89
Conferința de la Munchen - Taiwanul avertizează: „China este adevărata amenințare”
89

1.968
Mitul siguranței germane, făcut praf: cum a fost posibil cel mai spectaculos jaf bancar din ultimii ani în Germania
1.968

4.373
VIDEO Atac ucrainean de amploare asupra unui port rusesc de la Marea Neagră
4.373

3.082
Viktor Orban: „A răspândi frica față de Vladimir Putin este primitiv și lipsit de seriozitate. Bruxellesul e o sură de pericol iminent!”
3.082

1.640
Pedro Sanchez, avertisment pentru marile puteri ale lumii: "Reînarmarea nucleară nu ne va proteja de Vladimir Putin"
1.640

70
Marina franceză confiscă 2,4 tone de cocaină în Polinezia
70

















Comentează